Jucătorii din România au acces, de săptămâna aceasta, la un concept extrem de popular în Asia, dar adus în premieră pentru Europa, la București. Este vorba despre un sistem de jocuri multiple, integrate într-o consolă centrală ce poate fi accesată din posturi individuale de joc(foto).

Conceptul a fost adus în sala din București Mall de către Game World. De altfel sala din primul mall construit în București a devenit, în timp, cea mai mare din Europa Centrală și de Est. Ultima lărgire a spațiului a fost făcută recent și marchează 20 de ani de la lansare. În acești ani, suprafața sălii a crescut de la 300 de metri pătrați la circa 2.500 de metri pătrați acoperiți de 330 de aparate de joc.

Attila Torok, directorul de strategie al Game World, între două posturi de joc unice în Europa

Investiția în lansarea celei mai noi zone de joc a fost de aproximativ un  milion de euro, iar Atlla Torok, directorul de strategie al Game World spune că firma se așteaptă să recupereze această sumă în circa trei ani.

 

Cât costă un aparat, cât câștig returnează și care e premiul maxim

 

Sistemul nou lansat are avantajul de a include, sub aceeași consolă centrală, atât jocurile electronice clasice cât și jocuri nou aduse, alături de ruletă sau zaruri. Șansa de câștig nu diferă, în cazul jocurilor electronice clasice, de cea înregistrată la orice alt aparat din marile săli. Potrivit reprezentanților sălii, frecevnța de câștig setată de fabricant este de 96%. Asta nu înseamnă, însă, că 96% dintre cei care joacă vor câștiga. Aceasta înseamnă că, într-un interval de timp, doar 4% din ce intră în aparate vor rămâne la operator. În fapt, această frecvență este calculată la un n umnăr de milioane de secvențe de joc, ceea ce înseamnă că aparatele mai jucate pot returna câștiguri mai bune.

Ruleta este unul dintre jocurile incluse în noul sistem

Pentru un oeprator de jocuri, volumul este esențial, în condițiile în care îi rămân doar 4% din ce intră în aparate. Reprezentanții Game World spun, însă, că se descurcă bine din acest punct de vedere și că pentru ei totul este calculat, șansa intervenind doar în cazul jucătorilor. Un aparat normal, spun sursele citate, costă până la 27.000 de euro, iar premiul maxim pe care îl poate lua un jucător la o singură mână de joc este de 100.000 de lei, constând într-un bonus cu acumulare. Acest bonus se câștigă aproximativ o dată pe lună, niciodată sub 80.000 de lei. Frecvența de câștig este și aici cu atât mai mare cu cât aparatele sunt mai jucate. Suma maximă care poate fi jucată la o singură mână este de 100 de lei, iar cea minimă de 10 bani.

 

În fața consolei centrala există și un bar.

 

Te-ar putea interesa și: