România a pierdut un actor ce nu va fi egalat. A rămas până la final un simbol al comediei românești: „Pentru mine, râsul e o condiție a vieții”
SURSA FOTO: Dreamstime - doliu, deces
Puiu Călinescu, născut în 1920 la București, a fost un actor de comedie emblematic pentru teatrul românesc, cunoscut mai ales pentru activitatea sa la Teatrul „Constantin Tănase”. Crescut în condiții dificile, și-a început cariera în spectacolele de tip revistă și a devenit un creator talentat, scriind și interpretând propriile piese.
Puiu Călinescu ar fi împlinit 105 ani azi, 21 iunie
Născut pe 21 iunie 1920 în București, în cartierul Grivița, Alexandru Călinescu – cunoscut publicului sub numele de scenă Puiu Călinescu – a crescut în mijlocul unor circumstanțe dificile.
Fiul actorului Jean Tomescu, a rămas orfan de mamă încă de mic copil, fiind crescut pentru o perioadă de rudele mamei sale.
În adolescență, condițiile grele l-au împins să se întrețină singur, începând de timpuriu o carieră artistică în spectacolele de tip revistă care animau cinematografele vremii.

Drumul spre glorie la Teatrul „Constantin Tănase”
Drumul său artistic a fost pecetluit în 1948, când a devenit membru al celebrului Teatru „Constantin Tănase”, instituție emblematică pentru cultura românească, unde a strălucit neîntrerupt până în ultima clipă a vieții.
Aici, în anii ’50, Puiu Călinescu a participat la premiere care au marcat istoria teatrului de revistă, alături de mari nume ale scenei românești.
Spiritul său inovator și comic i-a adus roluri memorabile în producții ca „Fără mănuși”, „Și Ilie face sport” sau „Nicuță… la Tănase”, spectacole în care a cucerit publicul prin naturalețea și umorul său.
Puiu Călinescu, autor și creator al propriilor partituri
Pe lângă interpretare, Puiu Călinescu și-a asumat și rolul de creator, scriind singur scenariile pentru spectacolele în care juca. Combinația între talentul său actoricesc și creativitatea literară a generat un repertoriu bogat, ce a inclus titluri precum „Sonatul lunii” sau „Bărbatul fatal”.
Alături de colaboratori dedicați – compozitorul Petre Mihăescu și regizorul Bițu Fălticineanu – Puiu Călinescu a construit o trupă și un univers artistic care au marcat profund teatrul de revistă românesc.
Nu doar scena a fost domeniul său, ci și ecranul, unde a interpretat roluri memorabile în filme clasice, printre care „B.D. – Brigada Diverse”, unde a jucat personajul Trandafir, „Nea Mărin Miliardar” sau „De-aș fi… Harap Alb”.
Talentul său autentic a adus râsul și în casele românilor prin numeroase apariții în programe de televiziune.
Puiu Călinescu credea cu tărie în puterea râsului, considerându-l esențial pentru viață și, chiar, pentru a înfrunta greutățile. Într-un interviu, mărturisea că a simțit dintotdeauna că menirea sa este să aducă bucurie și să destindă oamenii, un crez care i-a ghidat întreaga existență.
„Pentru mine, râsul este o condiție a vieții. Cred că biata mama s-a gândit ca eu să fiu de „râsul lumii”. Există și oameni mai acri, mai închiși, mai mofluzi, iar eu îmi fac o datorie să îi fac să râdă…
Eu cred că am să râd și pe lumea cealaltă, acolo, în Cosmos”, spunea marele actor.
Și-a dus cu demnitate această misiune până în ultimele zile, răspândind voie bună chiar și pe patul de spital, unde continua să povestească bancuri celor care îl îngrijeau.
„Puiu Călinescu a fost un actor unic, fără pereche. Dacă întâmplarea sau destinul sau cine-știe-cine l-ar fi dus la Hollywood la momentul oportun, multe dintre vedetele comice americane ar fi rămas, poate, în umbra lui. Avea o mobilitate a feței și a trupului de neînchipuit. Avea geniu comic. (…)
Stagiuni la rând, repertoriul sălii din Calea Victoriei 174 cuprindea câte o premieră scrisă și interpretată de Puiu Călinescu.
Se formase o echipă solidă, Puiu Călinescu – autor și interpret, Petre Mihăescu – compozitor, autorul unor cântece de binemeritat succes, și Bițu Fălticineanu – regizor, care mirosea întotdeauna unde se ascunde succesul.
Puiu Călinescu era ca o planetă în jurul căreia asteroizii formau lumi astrale de revistă”, nota Aurel Storin, în cartea „Teatrul de Revistă «Constantin Tănase» 1919 – 2000”, potrivit teatrultanase.ro.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





