Puiu Călinescu este arhitectul comediei românești, între har și trudă

În urmă cu exact 27 de ani, România pierdea un actor inconfundabil, un meșter al comediei născute din viață și rafinată prin muncă: Puiu Călinescu. Chipul său expresiv, umorul cu accente burlești și energia debordantă pe scenă l-au transformat într-un simbol al comediei autohtone, într-un timp în care râsul era mai mult decât divertisment – era formă de rezistență.

Un destin marcat de greutăți, modelat în umor

Născut în 1920, într-o perioadă de instabilitate socială și economică, Puiu Călinescu a crescut într-un mediu modest. Rămas orfan de mamă la doar cinci ani, și-a petrecut copilăria în grija rudelor, fiind trimis la muncă devreme. Nu a urmat nicio școală de actorie, însă primele manifestări ale talentului său au apărut spontan, în pauzele dintre proiecțiile filmelor mute din cinematografele bucureștene.

Publicul îl asculta râzând și aplaudând un adolescent care improviza, fără text sau regie, momente de comedie pură. De acolo a pornit un drum anevoios, dar plin de determinare, în care Călinescu și-a clădit cariera cu fiecare replică, cu fiecare pas pe scenă, învățând singur, din instinct și observație.

Un autodidact cu vocație de pionier

A intrat definitiv în galeria marilor actori de comedie prin rolul Trandafir din serialul Brigada Diverse (B.D.), unde a făcut echipă cu giganți ai scenei românești precum Dem Rădulescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani și Ștefan Bănică. Despre încercările personale care i-au marcat destinul, Puiu Călinescu a vorbit deschis într-un dialog emoționant cu Eugenia Vodă, într-o emisiune televizată:

„Am fost orfan de mamă de la 5 ani şi am fost crescut de surorile ei. Prima mea muncă de artist a fost să lipesc afişe de spectacole în Bucureşti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute şi în pauză, când se schimbau rolele cu peliculă, eu ieşeam în sală, în faţa ecranului, ca să fac lumea să râdă. Eu nu am şcoli şi diplome, ce am învăţat am învăţat din acele filme, de pe stradă şi din viaţă. Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veşnice căutări! Păi eu sunt bolnav dacă nu am repetiţii, sau spectacole, sau turnee, trebuie să fac mereu câte ceva.

Iar dacă nu am ce, caut până găsesc. Uite, am reparat televizorul şi de atunci nu mai am imagine la el. Am reparat radioul şi nu mai are sunet. Am reparat fierul de călcat şi am ars lumina în tot cartierul. Nu pot să stau într-un loc ţepenel, am în mine un demon care îmi spune mereu <Nu am stare şi gata!> De aia şi sunt ca şi scândura, că nu are timp grăsimea să se adune. Şi atunci scriu, că textele din comediile în care joc, eu le fac şi alţii le cenzurează”, povestea artistul în emisiunea „Planeta Cinema”, a Eugeniei Vodă.

Își scria singur scenariile și își construia personajele cu minuțiozitate. Umorul său, deși adesea exploziv și fizic, nu era niciodată lipsit de conținut. Personajele sale aveau adesea ceva tragic, ceva adânc uman, sub masca ridicolului – o calitate rară, care l-a apropiat de marii comedianți europeni, fiind comparat adesea cu Louis de Funès.

Teatrul „Constantin Tănase” a fost loial unei scene unui stil

În 1948, Puiu Călinescu se alătură trupei Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, unde avea să joace neîntrerupt timp de aproape cinci decenii. Pe scena de pe Calea Victoriei, el devine una dintre figurile emblematice ale revistei românești. Repertoriul său includea scheciuri scrise chiar de el, bazate pe observații sociale subtile, caricaturi urbane și parodii ale tipologiilor din viața cotidiană.

Spectacolele în care apărea erau adesea sold-out, iar publicul îl aștepta nu doar cu aplauze, ci cu o formă de recunoștință: Călinescu le oferea, într-o epocă apăsătoare, un colț de libertate.

Trandafir din „Brigada Diverse”

Dacă teatrul l-a consacrat în rândul elitelor culturale, televiziunea i-a adus notorietatea națională. Rolul Trandafir, din serialul „Brigada Diverse”, a devenit un reper pentru generații întregi. Alături de marii Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Jean Constantin și Sebastian Papaiani, Călinescu a creat un univers al comediei de echipă – dinamic, viu, plin de replici memorabile și situații absurde, în care publicul se regăsea cu plăcere.

Trandafir era tipul de personaj „mărunt”, aparent naiv, dar de fapt extrem de inventiv și isteț, o figură emblematică a „românului descurcăreț”, dar lipsit de cinism. Această imagine a rămas imprimată în memoria colectivă ca un simbol al anilor ‘70-‘80.

Moștenirea unui artist inimitabil

Puiu Călinescu a plecat dintre noi pe 16 mai 1997, lăsând în urmă nu doar o filmografie vastă și o carieră teatrală impresionantă, ci o lecție de viață: că talentul nu are nevoie de diplome, ci de curaj, muncă și autenticitate.

A știut să transforme suferința în sursă de inspirație, să înveselească un popor apăsat și să construiască, clipă de clipă, o artă a comediei profund umană. Într-un spațiu cultural unde râsul a fost adesea subminat sau tratat superficial, Puiu Călinescu a dovedit că umorul poate fi subtil, elegant, dar și devastator de sincer.

Puiu Călinescu nu e doar o amintire nostalgică

La 27 de ani de la dispariția sa, Puiu Călinescu nu e doar o amintire nostalgică. Este un reper. Un etalon pentru actorii care visează să facă publicul să râdă cu sens. O figură vie, reamintită la fiecare redifuzare a scenelor sale antologice.

România continuă să-l evoce nu doar cu drag, ci și cu un respect profund pentru moștenirea culturală pe care a lăsat-o. Într-o lume grăbită și fragmentată, comedia lui Puiu Călinescu rămâne o ancoră: ne reamintește că râsul poate fi artă, iar arta – o formă de demnitate.