Emanoil Petruț, un destin marcat de talent încă din copilărie
Emanoil Petruț, nume emblematic în teatrul și cinematografia românească, s-a născut pe 8 februarie 1932, în orașul Mărășești, județul Vrancea. Provenea dintr-o familie modestă, fiul unui impiegat CFR, Gabriel Petruț, și al unei funcționare, Ecaterina Petruț.
Încă din copilărie, Emanoil a arătat o înclinație spre scenă, iar pasiunea pentru teatru a prins rădăcini la Focșani, unde familia sa s-a stabilit ulterior. Aici a urmat și cursurile Liceului Unirea, locul unde a urcat pentru prima dată pe scenă în cadrul unor trupe de amatori.
Deși debutul în teatru a fost unul timid, actorul a fost remarcat de marele George Vraca, care l-a văzut jucând într-un spectacol susținut la teatrul „Pastia” din Focșani. Impresionat de prestația tânărului, Vraca i-a recomandat să urmeze o carieră în actorie, un sfat care avea să-i schimbe radical viitorul.
De pe băncile facultății direct în lumina reflectoarelor
La doar 16 ani, în 1948, Emanoil Petruț s-a înscris la Facultatea de Teatru din Iași, sprijinit financiar de administrația locală din Mărășești. După un an de studiu, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde avea să își definitiveze formarea artistică. A absolvit în 1953, pregătit să își asume roluri importante pe scenă și pe platourile de filmare.
A debutat în film în 1951 cu rolul din „În sat la noi”, în regia lui Jean Georgescu. În anul următor, s-a remarcat în teatru printr-o apariție în piesa „Nepoții gornistului”, interpretare pentru care i s-a acordat Premiul de Stat.
Între anii 1953 și 1957, a jucat pe scena Teatrului „Nottara”, apoi s-a alăturat colectivului Teatrului Național, unde a continuat să evolueze artistic. În stagiunea 1957/1958, a fost distribuit în rolul Arbore din „Apus de Soare” de B. Șt. Delavrancea, sub regia Mariettei Sadova.
Un nume respectat în teatru, film și poezie
Activitatea artistică a lui Emanoil Petruț a fost impresionantă atât în teatru, cât și în cinematografie. Între 1954 și 1983, anul în care s-a stins, a jucat în 51 de producții cinematografice. Cel mai cunoscut rol rămâne cel din „Tudor”, film lansat în 1962, în care l-a interpretat pe Tudor Vladimirescu, scriu cei de la Adevărul.
Vocea sa distinctă, cu o gravitate ce transmitea adâncimi emoționale, l-a transformat într-un simbol al teatrului românesc. A avut peste o sută de roluri în piese montate pe cele mai importante scene din țară.
Puțini știu că în spatele cortinei, Emanoil Petruț era și un poet talentat. Multe dintre poeziile sale au fost scrise chiar în cabina actorului, înaintea spectacolelor.
Alexandru Deșliu, publicist din Focșani, scria că „atunci când nu avea repetiții sau filmări, citea sau scria. Citea și romane polițiste, dar mai ales scria versuri. În fiecare zi mergea la manej, pentru călărie, o altă pasiune a lui.”
O iubire de o viață, încheiată brusc
Iubirea pe care i-a purtat-o lui Catinca Ralea i-a marcat profund existența actorului. Cei doi s-au căsătorit în 1960, el având 28 de ani, iar ea aproape 31.
Catinca, fiica filozofului Mihai Ralea, a fost o personalitate remarcabilă în media românească. Era apreciată ca traducătoare, jurnalistă și realizatoare de emisiuni radio și TV. Educația sa aleasă și rafinamentul intelectual au completat perfect personalitatea artistică a lui Emanoil Petruț.
Căsnicia lor a durat 21 de ani, până în ianuarie 1981, când Catinca Ralea a murit la doar 52 de ani, în urma unei crize de astm. Moartea ei a fost o lovitură devastatoare pentru actor, care a intrat într-o profundă stare de suferință și retragere.
O pierdere care i-a frânt sufletul lui Emanoil Petruț
La doi ani de la decesul soției, Emanoil Petruț a murit la vârsta de 51 de ani, pe 8 august 1983. Cei apropiați povestesc că, după dispariția Catincăi, actorul s-a schimbat radical.
Rămas văduv la 49 de ani, nu a reușit să-și revină din durere. Moartea sa prematură a fost văzută ca o consecință directă a suferinței provocate de pierderea partenerei de viață.
Versurile scrise în acea perioadă reflectă profund singurătatea și golul lăsat de Catinca. În poezia „Pustiu”, Emanoil Petruț nota:
„Mă simt atât de singur
Că-mi voie a pustiu pereții
Și lampa nu-mi dă lumina ce mi se cuvine,
Patul și scaunele se mișcă printre mine.
Și-n acest strâmt hotar
Mă las lumii în dar”.
Emanoil Petruț și Catinca Ralea se odihnesc împreună la Cimitirul Bellu din București, uniți în eternitate de o iubire mare și frumoasă, care le-a marcat existența.
Moștenirea artistică a actorului, exprimată prin teatru, film și poezie, continuă să emoționeze și să inspire. La 42 de ani de la dispariția sa, imaginea sa rămâne vie prin personajele interpretate și prin sinceritatea emoțiilor transmise publicului.
