Cornel Vulpe și ultimele sale momente pe scenă
În primăvara anului 2002, actorul se afla în turneu la Călărași împreună cu trupa Teatrului Evreiesc de Stat. În timpul unei reprezentații, i s-a făcut brusc rău pe scenă, moment care a marcat începutul unei lungi suferințe.
Din acea seară, starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid, iar următoarele luni le-a petrecut în comă. După șase luni de luptă în tăcere, pe 4 septembrie, vestea trecerii sale a îndoliat lumea artistică.
Cornel Vulpe a lăsat în urmă o carieră impresionantă, construită cu rigoare și modestie. În ciuda faptului că nu a fost un actor avid de glorie, dedicarea și disciplina sa l-au făcut iubit de public și respectat de colegi. Moartea sa a fost simțită profund atât în rândul celor apropiați, cât și în lumea teatrului.
Parcursul profesional și formarea artistică a marelui actor Cornel Vulpe
Născut la 19 mai 1930, în Bălcăuți, județul Hotin, Cornel Vulpe a copilărit în Basarabia interbelică. După război, destinul l-a adus la București, unde a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, absolvind secția Actorie în 1953. Primii pași în profesie i-a făcut pe scena Teatrului Muncitoresc C.F.R., devenit mai târziu Teatrul Giulești.
Printre primele roluri notabile s-a numărat cel al lui Guliță din piesa „Chirița în provincie”, de Vasile Alecsandri. Încă de atunci, prestația sa scenică a atras atenția, fiind primit cu aplauze sincere din partea publicului. Însă consacrarea avea să vină câțiva ani mai târziu, odată cu angajarea sa la Teatrul de Comedie.
Din 1969, scena Teatrului de Comedie a devenit pentru Cornel Vulpe locul în care și-a petrecut întreaga carieră. A colaborat cu regizori importanți și a interpretat texte ale unor autori de referință precum Brecht, Cehov, Caragiale, Shakespeare, Dario Fo, Marin Sorescu sau Tudor Popescu.
Montările în care a jucat, printre care “Concurs de frumusețe” sau “Cercul de cretă caucazian”, i-au confirmat măsura talentului și capacitatea de a se adapta unor registre extrem de diverse.
Imaginea discretă a unui actor respectat
Pentru cei care l-au cunoscut în afara scenei, Cornel Vulpe era simbolul unui om blând și modest. Vecinii și apropiații își amintesc de el ca de o prezență calmă, mereu atentă la cei din jur. Își făcea drum zilnic spre teatru pe o alee liniștită, unde nu ezita să salute cu căldură fiecare întâlnire.
Eleganța sa discretă era remarcabilă. Purta adesea un trenci clasic și o pălărie cadrilată, imagine care a rămas vie pentru cei ce l-au întâlnit. Nu impresiona prin gesturi mari, ci prin naturalețea și căldura cu care se adresa oricui. Prietenii apropiați amintesc și relația specială cu fiica sa, Andreea, devenită regizor, un motiv de mândrie pentru actor.
„În zilele astea de tihnă, privind pe fereastră fără vreo ţintă, m-am întors la anii copilăriei, ai adolescenţei şi tinereţii mele – am şansa de a mă fi întors în casa în care familia mea s-a mutat pe când aveam şase ani. Cu fruntea lipită de geam, l-am văzut în amintire pe Cornel Vulpe.
Locuia la câteva blocuri de noi şi, de cele mai multe ori, mergea spre staţia de autobuz nu pe trotuarul de la bulevard, ci pe aleea din spate. Cum locuiam la parter, îi însoţeam din ochi pasul măsurat şi blândeţea cu care îşi saluta vecinii.
Un om blând, asta aş spune, înainte de toate, despre Cornel Vulpe. Şi modest, în sensul cel înalt al cuvântului. Nu ştiu de ce, dar imaginea pe care o port şi acum cu mine nu este a vreunui rol din sutele pe care le-a avut pe scenă, în film, la radio sau la televiziune. Nu. Imaginea lui, atât de dragă mie, este a unui bărbat între două vârste, chiar dacă împlinise şapte decenii de viaţă, elegant fără ostentaţie, îmbrăcat “englezeşte”, cu trenci şi pălăriuţă cadrilată.
Aşa îl vedeam eu de la fereastră, ducându-se dimineaţa la repetiţie şi seara la spectacol. Când se-ntâmpla să ne întâlnim îl salutam cu bucurie şi, uneori, îmi spunea câte ceva de la teatru. Apoi, când Andreea, fiica lui, a devenit regizor şi, un pic mai târziu, când noi două ne-am împrietenit, subiectul preferat a devenit, fireşte, Andreea”, povestește cu drag Marina Roman în 2012, pentru Yorick.ro.
Roluri memorabile și colegi de scenă
În anii ’70 și ’80, Cornel Vulpe a luat parte la unele dintre cele mai apreciate montări de la Teatrul de Comedie. A jucat în „Mandragola” de Machiavelli, regia Dinu Cernescu, dar și în spectacole cu ecou la public, precum „Preșul” de Ion Băieșu.
Una dintre aparițiile sale de referință rămâne însă în „Cercul de cretă caucazian” de Bertolt Brecht, unde a interpretat mai multe personaje, demonstrând o versatilitate rară.
Alături de el au urcat pe scenă actori precum George Mihăiță, Sanda Toma, Maria Ploae sau Ștefan Tapalagă, într-o distribuție considerată de critici una dintre cele mai valoroase ale teatrului românesc. Spectacolul a fost un reper pentru întreaga trupă și a contribuit la consolidarea reputației Teatrului de Comedie.
Mărturii și portret spiritual
Marina Roman mai remarca, în 2012, la un deceniu de la dispariția sa:
„Abia după ce mă hotărâsem să scriu câteva rânduri dedicate actorului Cornel Vulpe, am văzut că anul acesta, pe 4 septembrie, se împlinesc 10 ani de la plecarea lui vremelnică. Vremelnică, pentru că Mântuitorul le-a promis celor blânzi că vor moşteni pământul. Spuneam despre Cornel Vulpe că, mai întâi de toate, era blând.
Cei care nu l-au cunoscut pot să-i înţeleagă personalitatea făcând recurs la blândeţea creştină: cel dintâi rod al iubirii faţă de aproapele.
Blândeţea este starea de linişte a sufletului. Mai este şi grija omului de a nu se se supăra de nimic şi de a nu supăra cu nimic pe nimeni. Omul blând îi cinsteşte pe ceilalţi şi dă ascultare mai marilor săi, nu vorbeşte pe nimeni de rău, nu judecă şi nu osândeşte pe nimeni.
Nu se mânie şi nu se răzbună. Se arată pe sine smerit. Acesta este portretul actorului Cornel Vulpe. Despre care n-am auzit niciodată o vorbă rea. Pe care îl aplaudam şi cu bucuria spectatorului aflat în faţa unui maestru, dar şi cu bucuria vecinului care ştie că i se poate adresa faţă către faţă”, a scris ea.
Aceleași trăsături au fost confirmate și de colegii săi, care au subliniat discreția și respectul cu care își trata profesia. Pentru public, însă, memoria sa rămâne legată de personajele aduse la viață cu rafinament și măsură. Rolurile sale nu erau niciodată excesive, ci construite cu atenție la detalii și echilibru.
Cariera extinsă în teatru și colaborări importante
Dincolo de scena Teatrului de Comedie, Cornel Vulpe a avut o activitate intensă și la Teatrul Național Radiofonic. Aici a dat viață unor personaje memorabile, în colaborare cu regizori consacrați, între care Cristian Munteanu. De asemenea, a fost prezent și pe scena Teatrului „Ion Creangă”, unde a interpretat roluri marcante, precum Cristea-Scrooge în „Noapte sfântă”.
A lucrat cu regizori de mare anvergură – de la Alexandru Tocilescu și Alexandru Dabija, la Cătălina Buzoianu și Horațiu Mălăele. Diversitatea repertoriului său a demonstrat că putea trece cu aceeași naturalețe de la comedie la dramă, de la vodevil la tragedie. Această polivalență i-a consolidat locul între actorii de referință ai generației sale.
„Pentru cei cărora le este dor de Cornel Vulpe şi pentru cei care nu l-au cunoscut pe Cornel Vulpe, filmele în care a jucat şi înregistrările radio şi tv depun mărturie pentru talentul lui uriaş, dar nu năvalnic, ci bine temperat, care ataca rolul în profunzimea lui. Personajele sale ţi se dezvăluiau din ton şi din fabuloasa mobilitate a feţei. Calitatea esenţială a actorului era Măsura.
Cred că efortul cel mai mare al său era să-şi stăpânească tocmai această mobilitate pentru care până şi Louis de Funès sau Mr. Bean l-ar fi invidiat. Voce, chip, gest dăruite lui din belşug şi folosite de el cu parcimonie, pentru fiecare rol altfel, astfel încât fiecare personaj să se bucure de propria lui individualitate. Modestie.
Cornel Vulpe şi-a adus personajul în faţa publicului, nu Cornel Vulpe a venit în faţa publicului sub pretextul unuia sau altuia dintre roluri. Un mare şi smerit actor”, Marina Roman, 2012.
