Danielle Darrieux, de la debutul adolescentin la consacrarea internațională
Născută la Bordeaux, la 1 mai 1917, Danielle Darrieux și-a petrecut copilăria la Paris, unde a început să studieze violoncelul la Conservator. Tatăl ei, medic militar, a murit când ea avea doar șapte ani, iar mama sa a fost cea care i-a încurajat primele încercări artistice.
La 14 ani, a fost înscrisă la o audiție pentru un rol de adolescentă în filmul Le Bal (1931), regizat de austriacul Wilhelm Thiele. Filmul a marcat începutul unei cariere remarcabile, în care tânăra actriță a colaborat frecvent cu regizori germani și austrieci.
În 1934, Darrieux a apărut în L’Or dans la Rue al lui Curtis Bernhardt și în Mauvaise Graine (Sămânță rea), o comedie-dramă co-regizată de Billy Wilder, aflat atunci la primul său film în afara Germaniei.
Personajul ei, o tânără care atrage un hoț amator într-o bandă de infractori profesioniști, i-a evidențiat carisma și naturalețea. În același an, actrița s-a căsătorit cu regizorul Henri Decoin, alături de care a realizat mai multe filme înainte ca mariajul lor să se încheie în 1940.
Roluri care i-au definit stilul și reputația lui Danielle Darrieux
Consacrarea sa a venit în 1936, odată cu rolul Mariei Vetsera din Mayerling, film regizat de Anatole Litvak, unde a jucat alături de Charles Boyer. Povestea tragică a iubirii dintre prințul Rudolf și tânăra contesă a transformat-o într-o vedetă internațională.
În 1938, Darrieux a debutat la Hollywood în The Rage of Paris, unde a interpretat o coristă franceză fără resurse, aflată în căutarea unui soț bogat. Cu toate acestea, actrița nu a dorit să își construiască o carieră în SUA și s-a întors rapid în Franța, unde a continuat să joace până la ocuparea țării de către trupele germane, în 1940.
În timpul ocupației, Darrieux a continuat să cânte și să joace, apărând în Caprices și La Fausse Maîtresse (ambele din 1942), produse de compania germană Continental Films.
A participat, de asemenea, la o vizită de promovare în Germania, alături de alți artiști francezi. Căsătorită la acea vreme cu diplomatul dominican Porfirio Rubirosa, actrița a fost criticată pentru presupusa colaborare, dar după eliberarea Franței a fost exonerată de orice acuzație.
Colaborările cu Max Ophüls și apogeul artistic
Anii ’50 au marcat perioada de maturitate artistică a lui Darrieux, prin colaborările sale cu regizorul Max Ophüls. Împreună au realizat trei filme care au devenit repere ale cinematografiei franceze: La Ronde (1950), Le Plaisir (1952) și Madame de Rénal (1953).
În La Ronde, actrița a interpretat o femeie măritată sedusă de un student, într-un film care explorează relațiile umane și moralitatea. În Le Plaisir, inspirat din Maupassant, Darrieux joacă rolul unei prostituate dintr-un grup aflat în vacanță la țară, într-o poveste care combină ironia și melancolia.
În „Madame de Rénal” considerat vârful colaborării sale cu Ophüls, Darrieux oferă o interpretare memorabilă a unei mondene care își vinde cerceii pentru a-și plăti datoriile, fără ca soțul să știe.
O carieră extinsă între Franța și Hollywood
Succesul din anii ’50 i-a adus actriței noi roluri, inclusiv în producții americane. În musicalul Rich, Young and Pretty (1951), produs de MGM, a jucat o femeie independentă care își părăsise soțul texan pentru o viață sofisticată la Paris. Filmul i-a oferit prilejul unor momente muzicale apreciate, precum duetul cu Fernando Lamas – We Never Talk Much.
Tot în perioada aceea, Darrieux a apărut în thrillerul 5 Fingers (1952), regizat de Joseph L. Mankiewicz, unde a interpretat o contesă decăzută, implicată într-o rețea de spionaj. Revenită în Franța, a oferit o performanță puternică în Le Rouge et le Noir (1954), unde a fost Madame de Rénal, iubita tânărului Julien Sorel, interpretat de Gérard Philipe.
În următorii ani, a continuat să joace în producții de anvergură, precum Lady Chatterley’s Lover (1955) sau Pot Bouille (1957), ecranizarea romanului lui Émile Zola. Deși a apărut și în superproducția Alexander the Great (1956), rolul său de Olympias a fost mai puțin remarcat.
Decenii de eleganță și reveniri surprinzătoare
După anii ’60, Danielle Darrieux a fost tot mai prezentă pe micul ecran, însă a continuat să joace și în filme care i-au reamintit publicului eleganța și naturalețea. În Les Demoiselles de Rochefort (1967), regizat de Jacques Demy, a fost mama personajelor principale, într-un musical colorat și plin de viață.
A urmat 24 Hours in a Woman’s Life (1968), adaptare după Stefan Zweig, în care a întruchipat o văduvă din înalta societate aflată într-o criză existențială.
În 1970, a urcat pe Broadway pentru a o înlocui pe Katharine Hepburn în musicalul Coco, despre viața creatoarei de modă Coco Chanel. Criticii i-au remarcat autenticitatea, însă publicul american a fost mai rezervat. Cu toate acestea, Darrieux a rămas o prezență de referință în cinematografia franceză.
Printre ultimele sale apariții notabile se numără rolul din Une Chambre en Ville (1982), în regia lui Demy, și cel din 8 Femmes (2002), filmul lui François Ozon, unde a interpretat una dintre cele opt protagoniste ale unei comedii polițiste pline de umor.
Darrieux a fost și vocea bunicii în animația Persepolis (2007), iar ultimul său film, Pièce Montée (2010), i-a readus pe ecran farmecul clasic al unei bunici elegante și ironice.
Danielle Darrieux, o viață dedicată artei și rafinamentului
Viața personală a actriței a fost discretă, dar nu lipsită de evenimente. După divorțul de Rubirosa, s-a recăsătorit, în 1948, cu scriitorul Georges Mitsinkidès, cu care a rămas până la moartea acestuia, în 1991. Singurul lor fiu, Mathieu, a murit înaintea sa.
Danielle Darrieux a traversat aproape un secol de cinema, evoluând de la rolurile de adolescentă ingenuă la portrete complexe de femei puternice și sofisticate. Cu o carieră de peste 110 filme, ea a rămas sinonimă cu eleganța franceză și cu discreția unei adevărate artiste.
