Actorul Petre Gheorghiu a marcat scena românească prin talentul său autentic, dar a rămas în memoria publicului mai puțin celebrat decât alți colegi de generație. Provenit dintr-un mediu artistic solid, s-a remarcat atât ca interpret de forță, cât și ca profesor exigent.
A jucat în zeci de filme și spectacole de referință, iar cariera sa se împletește cu o viață personală discretă, în care deciziile curajoase au conturat un destin complex. La un sfert de veac de la dispariția sa, povestea lui merită spusă fără omisiuni.
Petre Gheorghiu, activitatea scenică, fundamentul unei cariere artistice
Petre Gheorghiu s-a născut la 20 iunie 1929, în Iași, oraș în care avea să își înceapă și formarea artistică. A urmat Conservatorul de Artă Dramatică din localitate, instituție ce i-a oferit primele repere solide pentru o carieră construită cu rigoare și pasiune.
După absolvire, a debutat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, unde talentul său a fost repede remarcat. Acesta a fost doar începutul unui parcurs artistic care va traversa decenii și generații.
Marele artist a debutat pe scena Teatrului Național din Iași, după absolvirea Conservatorului de Artă Dramatică din același oraș, în anul 1950.
A fost remarcat de marea Lucia Sturdza-Bulandra, care l-a adus în 1956 la Teatrul Municipal din București. Aici, și-a petrecut mare parte din carieră, construind un repertoriu impresionant și devenind un reper pentru colegi și critici deopotrivă.
A jucat alături de nume importante din teatrul românesc, precum Ștefan Ciubotărașu, Victor Rebenciuc, Clody Bertola sau Irina Petrescu. A participat la montări esențiale pentru istoria scenei naționale, printre care:
„Omul care aduce ploaia”, „Macbeth”, „A douăsprezecea noapte”, „Clipe de viaţă”, „Livada cu vişini”, „Play Stindberg”, „O scrisoare pierdută”, „Gin Rummy”. Este de subliniat şi rolul pe care l-a creat pentru televiziune în „Sfântul Mitică blajinul”.
Din filmografia sa amintim: „Citadela Sfărâmată” (1957), Dincolo de pod” (1975), „Marele singuratic” (1976), „Bietul Ioanide” (1979), „Ştefan Luchian” (1981), „Horea” (1984), „Vulcanul stins” (1987).
Fiecare apariție era marcată de un echilibru între tehnică și emoție, dublat de o prezență scenică impunătoare.
Diversitatea personajelor construite în film
În paralel cu activitatea din teatru, Petre Gheorghiu a avut o carieră cinematografică remarcabilă, cu peste 50 de roluri în filme românești de referință.
A interpretat personaje în „Tudor” (1962), „Neamul Șoimăreștilor” (1964), „Mihai Viteazul” (1970) și „Moromeții” (1986), rămânând fidel rigorii interpretative. Publicul îl mai poate recunoaște în „Nunta de piatră”, „Roșcovanul”, „Dincolo de pod” sau „Blestemul pământului – Blestemul iubirii”.
Unul dintre rolurile sale emblematice este cel din producția de televiziune „Sfântul Mitică Blajinul”, care a rămas în memoria colectivă prin autenticitatea și căldura interpretării. Capacitatea sa de a reda profunzimea umană a făcut ca fiecare personaj să aibă o viață proprie, veridică și memorabilă.
Activitatea pedagogică și impactul asupra noilor generații
În afara scenei, Petre Gheorghiu a contribuit la formarea artistică a numeroși actori prin intermediul unei școli particulare de actorie, fondată înainte de 1989. A fost un profesor riguros, recunoscut pentru standardele sale înalte și pentru modul în care transmitea respectul pentru meserie.
Printre elevii săi se numără actori cunoscuți, precum Florian Pittiș, Ion Caramitru, Virginia Mirea, Jeanine Stavarache, Dan Puric, Ștefan Bănică Jr., Florin Piersic Jr., Daniela Nane și Mihai Bisericanu. Această activitate l-a consacrat și ca formator de valori artistice, nu doar ca interpret de marcă.
Emigrare, muncă grea și reveniri în țară
În anul 1987, la vârsta de 58 de ani, Petre Gheorghiu a decis să părăsească România, alături de soția sa. Deși se afla în plină glorie profesională, a ales să plece, afectat de climatul politic al vremii. Stabilit în străinătate, a lucrat în meserii modeste, soția sa făcând curățenie, iar el muncind ca zugrav.
Motivația acestei decizii a fost dorința de a le oferi copiilor un viitor lipsit de constrângerile regimului comunist.
După Revoluția din 1989, s-a întors în România, dar a fost profund dezamăgit de violențele Mineriadelor din 1990. Din acest motiv, a ales să plece din nou, stabilindu-se temporar în Statele Unite ale Americii, pentru ca mai apoi să revină definitiv în țară.
O moarte trecută sub tăcere
Petre Gheorghiu a murit la data de 6 august 2000, la București. Cu toate acestea, decesul său a fost anunțat cu o întârziere de aproape trei luni.
Presa vremii a tratat evenimentul cu indiferență, în ciuda contribuției sale uriașe la cultura românească. Popularitatea nu i-a adus și o recunoaștere proporțională în ultima parte a vieții.
Faptul că vestea morții sale a fost ignorată ilustrează modul în care artiști valoroși pot fi uitați într-o societate preocupată de alte tipuri de notorietate. Cu toate acestea, moștenirea lăsată de Petre Gheorghiu în teatru, film și pedagogie rămâne incontestabilă.
