Scandal de spionaj în Austria. OMV a concediat un director executiv care ar fi furnizat informații unui agent rus FSB
SURSA FOTO: Dreamstime
Un scandal de spionaj zguduie Austria, după ce grupul OMV a concediat un director executiv acuzat că ar fi furnizat informaţii sensibile unui diplomat rus suspectat că este agent FSB. Cazul a determinat Ministerul de Externe de la Viena să convoace însărcinatul cu afaceri al ambasadei Rusiei şi să solicite ridicarea imunităţii diplomatului. Ancheta este în desfăşurare, iar OMV a anunţat că sprijină autorităţile în clarificarea situaţiei. Ministerul rus de Externe nu a comentat până acum incidentul.
Director OMV, concediat în Austria pentru suspiciuni de spionaj în favoarea Rusiei
Grupul austriac OMV, activ în domeniul petrolului, gazelor şi produselor chimice, a anunţat concedierea unui director executiv în urma unor acuzaţii de spionaj în favoarea Rusiei.
Potrivit revistei Profil, citată de Reuters, un diplomat rus a fost convocat la Ministerul de Externe de la Viena, iar autorităţile au deschis proceduri penale în acest caz.
Directorul era monitorizat de câteva luni de serviciile de securitate austriece
Publicația Profil a relatat că directorul executiv ar fi fost monitorizat de Direcţia de Securitate şi Informaţii de Stat din Austria timp de câteva luni.
Oficialii au observat că acesta avea întâlniri repetate cu un diplomat rus, suspectat de serviciile occidentale că ar fi agent al FSB, serviciul de informaţii interne al Rusiei. Identitatea angajatului nu a fost dezvăluită.
OMV a confirmat pentru Reuters că a reziliat contractul cu efect imediat și a precizat că oferă sprijin total autorităților competente în cadrul anchetei.
Compania a menţionat că, din motive de protecţie a datelor, nu poate oferi informaţii suplimentare despre cazul angajatului.
Austria cere ridicarea imunității diplomatului
Ministerul austriac de Externe a declarat că este la curent cu ancheta și că i-a solicitat însărcinatului cu afaceri al ambasadei Rusiei să ridice imunitatea diplomatului suspect.
În caz contrar, acesta ar fi fost declarat persona non grata și obligat să părăsească Austria. Ministerul rus de Externe nu a putut fi contactat pentru comentarii.
Potrivit Profil, directorul concediat fusese detașat temporar la Compania Naţională de Petrol Abu Dhabi (ADNOC), acționar al OMV, şi avea acces la informaţii sensibile despre planurile de fuziune dintre Borealis şi Borouge, evaluată la 60 de miliarde de dolari.
Publicația a mai relatat că aceste informații ar fi fost transmise diplomatului rus în cadrul întâlnirilor de la Viena. ADNOC nu a oferit deocamdată un punct de vedere.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





