Acesta a fost transportat de un echipaj SMURD, care a ajuns joi dimineața la București. Câteva zeci de persoane ar putea fi testate şi izolate la domiciliu dacă se va dovedi că au fost la o petrecere cu tânărul în cazul căruia a fost confirmat coronavirusul.

Potrivit Antena3, informaţia că tânărul din judeţul Gorj ar fi participat la un astfel de eveniment înainte de diagnosticare a fost făcută publică de primarul din Prigoria, iar acum oficialii sanitari au intrat în alertă.

Autorităţile susţin însă că România este pregătită să facă faţă unui val de cazuri de coronavirus, în cazul în care mulţi români s-ar îmbolnăvi sau ar trebui făcute analize pentru depistarea acestui virus gripal.

“Suntem pregătiţi pentru acest tip de “avalanşă”, noi în aceste momente avem peste 2.500 de paturi în clinicile de Boli infecţioase, din care 92 sunt la Terapie intensivă. La nivel naţional avem peste 4.000 de paturi la Terapie intensivă în toate spitalele judeţene. Nu ne aşteptăm la acest aflux, dar suntem pregătiţi, am avut inclusiv scenarii din cele mai sumbre”, a afirmat, joi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru.