Rezultate excelente pentru Sphera Franchise Group în 2019. România şi Italia, cele mai importante pieţe

Rezultate excelente pentru Sphera Franchise Group în 2019. România şi Italia, cele mai importante pieţe
Publicat de Bogdan Ungureanu la 24 februarie 2020, 13:20

Sphera Franchise Group, care deţine restaurantele KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, şi-a prezentat rezultatele financiare pentru anul 2019. Grupul a raportat cifre în creştere, în principal datorită vânzările foarte bune înregistrate în România şi Italia.

Sphera Franchise Group a raportat vânzări consolidate în valoare de 955 milioane de lei (circa 201 milioane de euro) pentru anul trecut, în creştere 24% faţă de 2018, mai ales pe fondul avansului înregistrat de vânzările restaurantelor KFC din România şi Italia şi a restaurantelor Taco Bell şi Pizza Hut, se arată într-un comunicat al companiei.

În ultimul trimestru din 2019, vânzările Sphera Franchise Group au crescut cu 19%, până la 260 de milioane de lei.

„Principalii factori ai acestei performanţe au fost creşterea cu 15,9% a vânzărilor USFN România (restaurantele KFC), comparativ cu anul 2018, şi creşterea cu 155% a vânzărilor USFN Italia (restaurantele KFC din Italia)”, se menţionează în comunicat. Potrivit acestuia, vânzările CFF (restaurantele Taco Bell) au crescut cu 171%, în timp ce vânzările ARS (restaurante Pizza Hut) au avansat cu 7,3% comparativ cu anul precedent.

Sphera Franchise Group a deschis 16 restaurante noi în 2019

Pentru 2019, vânzările comparabile la nivel de restaurante („like-for-like”) ale brandurilor Sphera au crescut cu 7,8%, fiind susţinute în principal de un avans de 9,2% pentru KFC România, o creştere de 16,2% pentru KFC Moldova şi o creştere de 5,6% pentru KFC Italia. În ultimul trimestru al anului, vânzările comparabile au crescut cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.

„Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele noastre pentru anul 2019. Vânzările au rămas puternice, iar marjele noastre s-au îmbunătăţit, în ciuda provocărilor prezente. Am deschis 16 restaurante anul trecut şi rămânem ferm angajaţi să continuăm extinderea brandurilor noastre pe toate pieţele pe care operăm”, a declarat Georgios Argentopoulos, CEO al Sphera.

La rândul său, Valentin Budeş, CFO al Sphera, a menţionat că a obţinut rezultate solide în trimestrul patru, ceea ce a contribuit la profitabilitatea foarte bună a grupului pentru întregul an, depăşind astfel obiectivele bugetate. „Marjele noastre de exploatare a restaurantelor în trimestrul patru s-au îmbunătăţit comparativ cu perioada similară din 2018, în principal ca urmare a costurilor mai mici ale vânzărilor”, a mai spus Valentin Budeş.

Excluzând impactul IFRS16 şi ajustările unice, EBITDA normalizat a crescut cu 32,7%, la 96 milioane de lei în 2019, pe fondul avansului de 51% înregistrat în ultimul trimestru al anului 2019. Pentru întregul an 2019, excluzând impactul IFRS 16, Sphera a înregistrat un profit de exploatare în restaurante de 124,3 milioane de lei, în creştere cu 20,5% faţă de 2018, şi un profit net de 64,2 milioane de lei, în creştere cu 165%, potrivit Agerpres.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.