Astfel, proiectul prevede abrogarea alin. (1) al art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013, eliminându-se temeiul legal în baza căruia societăţile la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară pot retribui activitatea de participare a reprezentanţilor acţionarilor la şedinţele adunării generale a acţionarilor. 

Conform notei de fundamentare, în prezent unele dintre societăţile la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară acordă indemnizaţii. 

"Se impune luarea unor asemenea măsuri, având în vedere atât obligativitatea asigurării unui tratament egal între acţionarii unei societăţi, cât şi faptul că unele dintre societăţile la care actul normativ face referire sunt societăţi ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe pieţe de valori mobiliare, iar numărul acţionarilor este foarte mare, ceea ce ar face dificilă, din punct de vedere economic, plata unei asemenea remuneraţii către reprezentanţii tuturor acţionarilor', se arată în document.

SURSA: Agerpres