Amenzi pentru șoferii care parchează în București

Bucureștiul va vedea în perioada următoare schimbări semnificative în modul de administrare a parcărilor publice, potrivit declarațiilor primarului general, Ciprian Ciucu. Edilul a subliniat că actualul sistem este profund ineficient, afectând bugetul municipal, și a anunțat reluarea aplicării amenzilor pentru neplata parcării, precum și revizuirea politicii de gratuități.

„În următoarele luni voi avea și câte 4 – 5 ședințe pe zi pentru a pune lucrurile la punct…

Astăzi, serviciul de parcări este o glumă! Ca să vă faceți o idee, în medie, pentru un loc de parcare încasăm din 12 ore doar 2 ore. De ce?

Pentru că s-a dus vestea că PMB nu mai poate impune (angajații firmei de parking neavând calitatea de agenți constatatori) și din cauza avalanșei de gratuități.

Am dat dispoziție Poliției Locale ca de săptămâna aceasta să taie amenzi pentru cei care nu plătesc parcarea. Deci, aviz amatorilor, de săptămâna aceasta, Poliția Locală a Municipiului București va aplica amenzi. Am rugat Poliția Locală a Sectorului 6 să asiste Poliția Locală a Municipiului București în acest proces, să facă transfer de know-how (proceduri, regulamente etc.)”, transmite edilul.

Ciprian Ciucu
SURSA FOTO: Inquam Photos / Diana Țiu – Ciprian Ciucu

Aproape 100.000 de vehicule sunt în București

Primarul a atras atenția asupra dimensiunii problemelor legate de gratuități. În prezent, circa 100.000 de vehicule beneficiază de facilități pe aproximativ 40.000 de locuri de parcare, inclusiv mașini ale presei, ale persoanelor cu dizabilități și ale însoțitorilor acestora.

Edilul Ciprian Ciucu a precizat că gratuitățile vor fi menținute doar acolo unde legea prevede expres, respectiv aproximativ 4% din locuri. În plus, cele 86.000 de vehicule electrice și hibride concurează pentru aceleași locuri, ceea ce diminuează considerabil veniturile PMB.

„Aproximativ 100.000 de mașini au gratuități pe aproximativ 40.000 de locuri de parcare. Deci, actuala politică este caducă, este un non-sens. Peste de 5.000 de masini ale presei au gratuități. Multe zeci de mii de mașini ale persoanelor cu handicap și ale însoțitorilor (am fost informat că aici exista si un fenomen semnificativ de fraudă cu însemne false). Vom menține gratuitatea, dar doar pe cele 4% locuri pe care le organizăm cu această destinație, conform legii.

Și… mai sunt 86.000 de mașini electrice și hibride, inclusiv „mild hybrid”, care “se bat” pe cele cca. 40.000 de locuri de parcare. Aici nu am luat o decizie, vom avea o dezbatere pentru că mai mult de jumătate din încasări sunt anulate de aceste gratuități, iar bugetul PMB este în piuneze”, mai spune Ciucu.

Primarul a mai anunțat că vor fi create noi locuri de parcare, dar acest lucru necesită timp și planificare. În paralel, viceprimarul Stelian Bujduveranu are în lucru un proiect pentru un serviciu propriu de ridicări în Inelul Central, decizia finală urmând să fie luată în consultare cu primarii de sector.

Ciprian Ciucu a subliniat că toate aceste măsuri fac parte dintr-un efort de a construi o politică coerentă, sustenabilă și adaptată realităților financiare ale Capitalei.

„Voi veni cu informații pe acest subiect pe parcursul acestui an, în funcție de buget si poate… parteneriate public-privat. Mai am nevoie de timp să creionez o politică consistentă. Momentan doar punem la punct ce există.

I-am dat în lucru Viceprimarului Stelian Bujduveranu să operaționalizeze un serviciu propriu de ridicări, care să funcționeze în Inelul Central, dar decizia finala va fi luată după discuții cu primarii sectoarelor”, mai transmite primarul Ciprian Ciucu.