Regulă nouă privind hainele, inclusiv în România. O nouă interdicție a fost adoptată de UE
SURSĂ FOTO: Dreamstime - Comisia Europeană
Comisia Europeană a adoptat noi măsuri care schimbă fundamental modul în care industria textilelor gestionează produsele nevândute. Distrugerea hainelor, accesoriilor și articolelor de încălțăminte va fi limitată strict, în cadrul unui efort mai amplu de reducere a deșeurilor și de tranziție către o economie circulară.
Noile măsuri obligă firmele să oprească distrugerea textilelor nevândute și să raporteze ce elimină
Comisia Europeană a adoptat măsuri în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile, cunoscut sub acronimul ESPR. Acestea urmăresc să prevină distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a încălțămintei care nu au fost vândute.
Potrivit instituției europene, noile reguli clarifică situațiile limitate în care distrugerea va fi permisă, cum ar fi cazurile ce țin de siguranță sau de deteriorarea produselor.
Totodată, măsurile introduc un format standardizat prin care întreprinderile vor trebui să comunice volumele de bunuri de consum nevândute pe care le elimină, fără a li se impune sarcini administrative suplimentare.
Datele prezentate de Comisia Europeană arată că, anual, între 4 și 9 la sută din textilele nevândute din Europa sunt distruse înainte de a fi purtate vreodată. Aceste practici generează aproximativ 5,6 milioane de tone de emisii de dioxid de carbon pe an, un nivel apropiat de emisiile nete totale ale Suediei în anul 2021.

Regulamentul ESPR introduce termene clare și extinde obligațiile treptat către firmele mijlocii
Regulamentul privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile a intrat în vigoare în iulie 2024 și are ca obiectiv creșterea sustenabilității produselor introduse pe piața Uniunii Europene. Accentul este pus pe circularitate, performanță energetică, posibilitatea de reciclare și durabilitate.
În acest cadru, distrugerea articolelor textile nevândute va fi interzisă pentru întreprinderile mari începând cu 19 iulie 2026. Pentru întreprinderile mijlocii, această interdicție este prevăzută să intre în vigoare din iulie 2030. Obligațiile de raportare privind bunurile nevândute se aplică deja firmelor mari și vor fi extinse și către cele mijlocii începând din 2030.
Comisara europeană pentru mediu, reziliență în domeniul apei și o economie circulară competitivă, Jessika Roswall, a arătat că sectorul textilelor joacă un rol important în tranziția către sustenabilitate, dar că nivelul actual al deșeurilor demonstrează necesitatea unor măsuri ferme.
Ea a subliniat că noile reguli oferă industriei posibilitatea de a adopta practici circulare, de a-și consolida competitivitatea și de a reduce dependențele, în contextul presiunilor tot mai mari asupra mediului.
„Sectorul textilelor este un deschizător de drumuri în privința tranziției către sustenabilitate, dar mai există încă provocări. Cifrele privind deșeurile arată că trebuie să se acționeze în acest sens.
Aceste noi măsuri oferă sectorului textilelor capacitatea de a trece la practici sustenabile și circulare, ceea ce înseamnă că ne putem stimula competitivitatea și reduce dependențele”, a declarat Jessika Roswall.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





