Regina Elisabeta ia în considerare să abdice? Singurele condiții în care va renunța la tron

Regina Elisabeta a II-a a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, în februarie 1952, dedicându-și viața datoriei regale. În timp ce experții roiali spun că este puțin probabil ca aceasta să renunțe vreodată la tron, un biograf a scos la iveală faptul că regina i-a spus verișoarei sale singurele două condiții în care ar fi forțată să renunțe la tron.

Autorul Matthew Dennison a scris o nouă biografie despre regină, iar în carte a declarat că regina „nu are în vedere abdicarea” decât pentru două situații.  Acesta spune că regina Elisabeta a II-a nu are în vedere abdicarea decât dacă va avea Alzheimer sau va suferi un accident vascular cerebral.

În anul 2003, atunci când George Carey s-a pensionat ca arhiepiscop de Canterbury, regina a declarat că abdicarea ” este ceva ce nu poate face”.  Majestatea Sa a mai spus că va continua să fie regină până la final.

Regina Elisabeta este sănătoasă

Istoricul regal Hugo Vickers a spus că regina nu va abdica și că aceasta este sănătoasă, continuând să fie în slujba Marii Britanii atât cât va fi posibil.

„Toate indicațiile arată că Regina are o sănătate extrem de bună și, cu noroc, va continua să fie Regina noastră cât mai mult timp posibil.”, spune acesta.

Potrivit express.co.uk, succesorii la tron ai Reginei Elisabeta sunt fiul ei, Prințul Charles, nepotul ei Prințul William, Ducele de Cambridge, Prințul George de Cambridge, Prințesa Charlotte de Cambridge, Prințul Louis de Cambridge (copiii Prințului William), nepotul reginei, Prințul Harry, Ducele de Sussex și Archie Mountbatten-Windsor (fiul Prințului Harry).

Prințul Charles va deveni rege după moartea reginei sau după ce aceasta va renunța la tron. El este cel mai longeviv moștenitor al tronului britanic din istorie, deținând rolul de mai bine de 68 de ani. Anul viitor, regina își va sărbători jubileul de platină, marcând 70 de ani de când este în slujba Coroanei.

Sursa foto: Dreamstime