Judecătoria Sectorului 1 a decis miercuri condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare a omului de afaceri Said Baaklini şi la cinci ani de închisoare a fostului director general al SC UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu, într-un dosar privind rambursări de TVA de aproximativ 60 de milioane de euro.

De asemenea, fostul director executiv de la UCM Reşiţa, Adrian Preda, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Administraţiei Porturilor Constanţa, Eugen Bogatu, a primit aceeaşi pedeapsă.
Said Baaklini este un controversat om de afaceri libanez din România, care a obținut cetățenia română în aprilie 1998. Porecla sa vine de la faptul că a deținut la un moment dat monopolul asupra importului de sardine din România.
Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Said Baaklini, asociat şi administrator la SC Libarom Agri SRL, pentru tentativă de stabilire cu rea-credinţă a taxelor având ca rezultat obţinerea fără drept unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi pentru asociere în vederea săvârşirii acestei fapte, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Alături de acesta vor fi judecaţi Adrian Chebuţiu, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al UCM Reşiţa, şi Coriolan Adrian Preda, director executiv al societăţii, pe care procurorii îi acuză de complicitate la tentativa de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat şi asociere în vederea săvârşirii acestei fapte.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Eugen Bogatu, director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, pentru favorizarea infractorului şi intermedierea de operaţiuni comerciale de către persoana care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, are obligaţia de a supraveghea şi controla un agent economic privat, dacă fapta este de natură de a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite, potrivit evz.ro.