Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit. Decizia a fost luată din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării

Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit. Decizia a fost luată din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării

SURSA FOTO: Ministerul Energiei - Centrala nucleara de la Cernavoda

Publicat de Iulian Luca la 27 iulie 2026, 21:40

Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă va fi oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 28 iulie. Nuclearelectrica a anunțat că decizia a fost luată din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării, provocat de seceta severă.

Nuclearelectrica oprește controlat Unitatea 1 a CNE Cernavodă

Compania a transmis că oprirea reactorului se face în baza procedurilor aplicabile în situațiile de secetă severă și are la bază cele mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA).

Potrivit Nuclearelectrica, atunci când parametrii asociați nivelului redus al Dunării se apropie de limitele admise pentru exploatare, specialiștii centralei aplică măsurile operaționale prevăzute pentru menținerea marjelor de siguranță.

Aceste măsuri pot include oprirea unei unități de producție sau chiar a ambelor reactoare, dacă situația hidrologică nu se îmbunătățește.

Compania spune că măsura este preventivă și nu afectează siguranța nucleară

Reprezentanții Nuclearelectrica subliniază că oprirea controlată are un caracter preventiv și urmărește protejarea securității nucleare și a instalațiilor.

Compania monitorizează permanent evoluția nivelului Dunării și precizează că menținerea Unității 1 în stare oprită sigură nu are impact asupra securității nucleare, asupra personalului sau asupra mediului.

Debitul Dunării este mult sub valorile normale pentru această perioadă

Conform celei mai recente prognoze emise de INHGA pentru perioada 26 iulie – 2 august, debitul Dunării la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, va continua să scadă până la aproximativ 1.600 metri cubi pe secundă.

Valoarea este mult sub media multianuală a lunii iulie, de 4.700 metri cubi pe secundă, și sub media lunii august, de 4.300 metri cubi pe secundă.

În aval de Porțile de Fier, specialiștii estimează că debitele vor rămâne, în general, staționare, cu o ușoară tendință de scădere.

Potrivit Administrației Naționale Apele Române, cel mai mic debit al Dunării înregistrat până acum la intrarea în România a fost în anul 1985, când fluviul avea un debit de 1.400 metri cubi pe secundă.

Unitatea 1 funcționează de aproape trei decenii

Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost pusă în funcțiune în anul 1996.

Potrivit datelor prezentate de Nuclearelectrica, reactorul a contribuit până în prezent la evitarea emisiilor a aproximativ 145 de milioane de tone de dioxid de carbon și a produs în condiții de siguranță peste 149 de milioane MWh de energie electrică, cu un factor de capacitate de peste 90%.

Societatea Națională Nuclearelectrica administrează Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, care operează Unitățile 1 și 2, fiecare cu o capacitate instalată de 700 MWe, precum și Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitești, producător de combustibil nuclear pentru reactoarele de tip CANDU 6.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.