Inflaţia lunară s-a redus în mai la 0,01%, cel mai jos nivel din acest an, iar rata anuală a coborât pentru a patra lună consecutiv, la 5,95%, în contextul scăderii preţurilor la mărfurile alimentare cu 0,05%, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În mai, comparativ cu luna anterioară, mărfurile nealimentare au înregistrat o creştere de 0,03%, în timp ce preţurile pentru servicii au avansat cu 0,11%, se arată într-un comunicat al INS.

În grupa mărfurilor alimentare, cea mai mare scădere a fost înregistrată la ouă, unde preţurile s-au redus cu 3,92%. Reduceri importante de preţuri au mai fost înregistrate la citrice (-3,33%), brânză (-1,36%) şi ulei comestibil (-1,72%). Creşteri semnificate ale mărfurilor alimentare în mai au fost consemnate de fructele proaspete (-2,31%) şi legumele şi conservele de legume (-1,04%).

Pe segmentul serviciilor, tarifele poştale au înregistrat un avans de 1,83%, în timp ce costurile legate de apă, canal şi salubritate au urcat cu 1,71%. Pe de altă parte, preţurile chiriilor au consemnat o scădere de 0,22%, în timp ce serviciile de telefonie şi cele de transport aerian s-au ieftinit cu 0,6%.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, cea mai mare reducere a fost înregistrată de preţurile la gaze (-2,57%), urmată de preţurile la autoturisme şi piese de schimb, care s-au redus cu 0,26%. Cele mai mari creşteri de preţuri ale mărfurilor nealimentare au fost la comubustibili şi ţigări, care au avansat cu 0,45%, respectiv, 0,63%.

Ţintă de inflaţie de 3,5%

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni este 7,2%.

Banca Naţională a României a fixat pentru 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de un punct procentual, şi prognozează că indicatorul se va plasa la 4,4% în luna decembrie.

Rata anuală a inflaţiei din fiecare trimestru va fi un criteriu de performanţă în acordul cu FMI, iar depăşirea cu două puncte procentuale a nivelului central stabilit va necesita adoptarea de măsuri, ca obligaţie de continuare a programului. Ţinta indicativă pentru 2009 a fost fixată la 4,5% plus/minus un punct procentual.

Criteriile de performanţă pentru lunile iunie şi septembrie 2009 au fost stabilite în jurul nivelului central de 6,4%, respectiv 5,7%, iar rata anuală a inflaţiei ar trebui să se încadreze într-un interval de plus/minus un punct procentual faţă de ţintă.

SURSA: Mediafax