Răsturnare de situație! Ce funcție a primit fostul șef SRI FLorian Coldea! Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta. Mai exact, fostul șef operativ al SRI, generalul (r)Florian Coldea, este din acest an universitar profesor la SNSPA, universitatea care se află în epicentrul scandalului monstru din ultimele zile după ce s-a aflat că Andi Manciu, șeful Grupului strategic de comunicare, și-a falsificat biografia pretinzînd că a absolvit-o, transmite Inpolitics.

Potrivit dezvăluirilor jurnalistului Ionuț Cristache din emisiunea România 9 a TVR, aducerea lui Coldea la SNSPA a provocat deja tensiuni interne în interiorul universității, corpul profesoral nevăzînd-o cu ochi buni. Fostul șef al SRI l-a înlocuit la catedră pe profesorul universitar doctor Mihai Ionescu, general și istoric, la Departamentul de studii europene din subordinea SNSPA. Florian Coldea a încercat fără succes, reamintim, să urmeze cursurile polithenicii din Arad, și a fost plasat ulterior de unchiul său, generalul SRI Dan Gheorghe, la Academia de Informații, facultatea de psihosociologie. Acum doi ani, Coldea a devenit profesor și la cea mai prestigioasă universitate din România, Babeș-Bolyai, unde preda „Intelligence şi decizie politică”.

Ultima apariție publică mediatizată a lui Florin Coldea a fost în luna septembrie, când fostul șef al SRI, a fost audiat de procurori în cazul unui dosar deosebit de important care îl vizează și pe Victor Ponta. Fostul prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, a declarat, atunci, că nu l-a întâlnit niciodată pe fostul procuror Mircea Negulescu şi a precizat că este mândru de faptul că SRI s-a implicat „puternic” în chestiuni ce ţin de combaterea criminalităţii. Coldea s-a prezentat, atunci, la sediul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru a fi audiat de procurori în calitate de martor într-un dosar în care este inculpat Mircea Negulescu.

„Am fost audiat în calitate de martor, într-un dosar al Secţiei speciale. Este vorba despre un magistrat, după cum probabil ştiţi. Cu ocazia asta am discutat şi aspecte ale cooperării interinstituţionale dintre SRI şi Ministerul Public, în speţă DNA Prahova. Pot să vă spun că nu l-am întâlnit niciodată personal pe domnul procuror, nici în context personal, nici în context instituţional şi nu am luat legătura vreodată cu dânsul, pe perioada mandatului la DNA Prahova”, a spus Coldea la ieşirea de la audieri.