Rareș Bogdan trage semnalul de alarmă: În PNL trebuie să aibă loc o clarificare doctrinară, în perspectiva alegerilor pentru funcția supremă în stat.

Prim-vicepreședintele liberal a declarat că nu concepe faptul ca partidul din care face parte să nu vină cu un candidat propriu pentru funcția de președinte.

Rareș Bogdan trage semnalul de alarmă: ”PNL are nevoie de un candidat puternic”

Rareş Bogdan a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale din 2024, afirmând că este prea devreme să vorbească despre acest lucru, dar că în mod cert PNL va avea candidat propriu în acea cursă electorală.

”Sunt foarte tânăr şi mai am încă multe de învăţat. E devreme să vorbim despre asta. PNL va avea cu siguranţă un candidat. Am văzut că sunt lideri, inclusiv în coaliţie, care îşi închipuie că PNL nu va avea candidaţi şi că vom merge după modelul Alianţei DA şi noi mergem pe premier şi ei merg pe preşedinte.

Eu nu susţin decât un PNL-ist. Încă nu e anunţat, poate să fie Ludovic Orban, poate să fie un altul, poate să fie Emil Boc, poate să fie Ilie Bolojan, poate să fie oricine din PNL.

PNL are nevoie de un candidat la prezidenţiale puternic”, a afirmat Rareş Bogdan, duminică, la Prima TV, scrie news.ro.

El crede că la următoarele două alegeri prezidenţiale bătălia nu se va mai da între stânga şi dreapta, ci între conservatorism, tradiţionalism şi neoprogresism.

”PNL are nevoie de modernizare”

”PNL are nevoie de modernizare, de o clarificare din punct de vedere ideologic, doctrinar pentru că marea bătălie în 2024 şi în 2029 va fi diferită.

Pentru prima dată în 35 de ani în România nu va fi bătălia între stânga şi dreapta, se va bate între conservatorism, tradiţionalism şi valori şi neoprogresism. Asta e bătălia la nivel european, asta a fost şi în America”, a explicat prim-vicepreşedintele PNL.

”La alegerile europarlamentare, dacă nu era Rareş Bogdan – nu ştiu dacă aţi auzit de el şi cu Klaus Iohannis, PNL lua 20%.

Deci dacă Klaus Iohannis nu avea referendumul şi implicarea sa extrem de activă în spaţiul public, în susţinerea referendumului şi dacă Rareş Bogdan nu venea de la o măsuţă de la parlamentar, PNL atingea cu greu 20% şi nu vreau să fiu deloc arogant, vreau să fiu realist.

PNL nu ar trebui să uite asta niciodată, nici în ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis, în partea mea, dacă uită sau nu, nu contează”, a menţionat Rareş Bogdan.

Inquam Photos / Alberto Groșescu