Realitatea TV s-a închis. Decizia cutremurătoare a fost un amplă dezbătută în aceste zile iar Rareș Bogdan a ținut să transmită un lung mesaj în miez de noapte tutror celor care i-au fost alături în perioada în care modera emisiunile de la postul amintit.

„În locul unde telecomanda mergea aproape singură căutând Realitatea TV se află acum un ecran negru. În suflet mi-a crescut un gol. Mă străduiesc să-l fac pe suflet sa intelega, dar e tare greu. Ce bizară coincidență… exact la 4 ani de la tragedia Colectiv… Dupa 18 ani de viata.

Îmi vin în minte sute de emisiuni, chipurile colegilor, lupta cu munții si malstinile care trebuiau traversate în căutarea adevărului. Dar mai ales îmi vin în minte clipele fericite în care construiam baricada oamenilor liberi.

Au fost războaie câștigate cu prețul unor dureri de stomac, de cap, traversând depresii de moment cu ajutorul speranței că reușim. Dar dacă strămoșii noștri au luptat cu pușca în mână să-și apere, să-și întregească țara, eram datori să folosim, fiecare, arma pe care o aveam. Iar eu aveam cuvântul, aveam colegi care înțelegeau ce misiune ne-am asumat, aveam invitați excepționali care au ales că, uneori, merită să riști, deoarece e în joc viitorul țării tale.

Și am riscat enorm, cu toții. Dar aveam armura adevărului, credința, iubirea. Aveam în față ochii copiilor pe care doream să-i creștem aici, aveam în gând dorința ca, odată, milioane de români să se întoarcă acasă, într-o „țară ca afară”. Au fost 7 ani plini pentru mine si 18 plini pentru cei care nu puteau ignora Realitatea.

La prezidențialele din 2014, zeci si sute de mii de români care stăteau la coadă 6, 8, 10 ore, în ploaie, să voteze erau dovada că suntem pe drumul bun. Și a fost! România a fost salvată!

În noaptea OUG 13, când PSDragnea a semnat sentința României și am plâns cu toții ca niște copii simțind că ni se fură țara de sub picioare, miile de mesaje de la telespectatori erau o nouă dovadă că suntem pe drumul cel bun. Și a fost! Lupta României curate, frumoase și libere cu corupția adăpostită de guvern a salvat-o! Mai țineți minte seara când 600.000 de români au ieșit în stradă? Mai țineți minte cum îi durea inima pe toți? Să nu uitați!

Când fostul președinte al PSD își blinda majoritatea cu prețul cedării unor orașe sau comune, nemaivorbind de identitate, sutele de mii de stafii ale ostașilor căzuți pe front ne-au apărut în față și ne-au spus că suntem pe drumul cel bun. Și a fost!

Când copiii, nepoții, frații din Diaspora au venit acasă să strige de deznădejde, pe 10 August anul trecut, să ceară unui grup infracțional organizat să ia mâna de pe țară, primind în schimb gaze în față și bastoane pe spinare, zecile de mii de mesaje ne-au arătat că suntem pe drumul ce bun. Și eram!

Emisiunile în care am răscolit de durere o țară întreagă, silind-o să asculte ce simte un părinte cu copilul mort la Colectiv, sau un părinte care caută de 30 de ani să afle de ce a fost ucis copilul său, ne-au cutremurat. Dar reacția publicului ne-a arătat că suntem pe drumul cel bun. Și eram.

Am plâns de durere, ne-am stricat de râs de bucurie, am ajuns de la agonie la extaz într-o secundă, pentru ca în secunda următoare să facem drumul înapoi, au căutat mereu să deschidem gura, nu să o închidem. Și eram liberi să gândim. Doamne, ce bună-i libertatea, ce puternic te face!

Dar minunile, spiritul Realității erau oamenii ei. Reporterii, Tehnicienii, Editorii, Producatorii care făceau minuni din toate lipsurile , care transformau inima lor în cabluri, mufe, lumini au ținut Realitatea TV pe linia de plutire. Prim tehnicieni înțeleg tot personalul care muncea efectiv pentru a nu pieri. Oameni minunați, mă înclin în fața voastră! Curaj! Bătălia voastră abia începe! O veți câștiga! Sunt onorat că v-am cunoscut! Nu sunteti singuri. Iar CNA este o adunatura de slugoi aflati la butoniera unui PSD muribund.

Succes in noul proiect. Realitatea NU moare si nici nu se preda. Nu uitati sa iubiti Romania in fiecare zi. Nu uitati sa apreciati Realitatea, pentru ca a luptat pentru democratie si libertate incontestabila”,  a fost mesajul transmis de Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și: