Rareș Bogdan, premier? Detalii din culisele jocurilor de pe scena politică

Rareș Bogdan, premier? Detalii din culisele jocurilor de pe scena politică
Publicat de Radu Andone la 26 septembrie 2019, 13:22

Rareș Bogdan este văzut de foarte mulți ca o variantă plauzibilă în funcția de prim ministru în cazul în care PNL va ajunge la guvernare. Europarlamentarul PNL a comentat această posibilitate.

Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a răspuns zvonuri legate de posibilitatea de a-i lua locul Vioricăi Dăncilă în cazul în care PNL va câștiga guvernarea.

El a susținut că vrea ca cei de la PSD să plece acasă și a explicat când și dacă va renunța la Bruxelles pentru Palatul Victoria.

„Îmi doresc să cadă guvernul, îmi doresc să treacă moţiunea de cenzură, dar în acelaşi timp vă pot spune cu mâna pe inimă că NU voi pleca de la Bruxelles cel puţin un an, un an şi două luni.

Singurele discuţii din PNL legate de un nou guvern au fost despre nominalizarea unui prim-ministru, în persoana lui Ludovic Orban. Eu îmi doresc să ajut de aici un guvern liberal, de la Bruxelles, pentru că sunt totuşi liderul delegaţiei europarlamentarilor”, a comentat Rareş Bogdan la România TV.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.