După ce presa a scris că Victor Ponta, liderul Pro România, îl doreşte pe Alexandru Rafila drept candidat al formaţiunii pentru Primăria Generală a Capitalei, şeful Societăţii Române de Microbiologie a venit să lămurească situaţia.

Rafila a recunoscut că oferta din partea Pro România a fost una reală, însă spune că nu are de gând să-i dea curs: “I-am comunicat că declin această propunere, deci nu candidez la Primăria Capitalei”.

“Este adevărat că înainte de a pleca în vacanţă am primit o ofertă din partea domnului Victor Ponta, preşedintele partidului Pro România ca să reprezint, să mă sprijine pentru fotoliul de primar al Capitalei.

Vă daţi seama că asta e o propunere pe care trebuie să o diger, de aceea nu poţi să răspunzi pe moment nici da, nici nu. Eu m-am întors în urmă cu două zile în ţară şi i-am comunicat că declin această propunere, deci nu candidez la Primăria Capitalei”, a declarat Alexandru Rafila, vineri seară, la Digi24.

El a explicat şi care sunt motivele pentru care a refuzat oferta lui Victor Ponta. Rafila consideră că experienţă sa este mult mai utilă în domeniul sănătăţii publice decât în cel al administraţiei locale, mai ales în această perioadă complicată prin care trece România, din punct de vedere medical.

“Unul dintre motivele foarte serioase este că ne aflăm într-o perioadă dificilă şi cred că expertiza mea este mai degrabă utilă în zona aceasta a sănătăţii publice, decât în administraţia locală şi cred că este  decizia corectă pe care am luat-o în acest moment”, a mai precizat Alexandru Rafila.

Ce spunea Victor Ponta, miercuri, despre candidatul Pro România pentru Bucureşti?

Liderul Pro România a declarat, miercuri, la România TV, că formaţiunea sa va anunţa oficial săptămâna viitoare care sunt candidaţii pentru alegerile locale. El recunoaşte că a purtat discuţii şi cu Robert Negoiţă, pentru ca noua sa formaţiune, Bucureşti 2020, să propună candidaţi şi proiecte comune cu Pro România pentru Capitală.

“Săptămâna viitoare o să ne anunțăm candidații la București şi în restul ţării. Am avut o discuție, azi, cu fostul meu coleg Robert Negoiță şi am discutat foarte multe despre ce putem face pentru Bucureşti ca să venim cu nişte oameni şi cu nişte proiecte de modernizare a Bucureştiului. O să prezentăm și persoanele, săptămâna viitoare.

Noi credem că ar trebui anulate alegerile din 27 septembrie, dar în acelaşi timp suntem pregătiţi pentru aceste alegeri. (…) Mi-aş dori să fim siguri că după 27 septembrie, după alegeri, nu intră toată ţara din nou în carantină, numai de dragul să facem alegeri că stă PNL-ul mai bine”, a declarat Victor Ponta.

Liderul Pro România a mai comentat subiectul posibilei candidaturi a lui Rafila şi la postul public de televiziune, miercuri seară. Ponta a declarat: “M-aş bucura, pentru că am o părere foarte bună despre domnia sa”.

Sursă foto: INQUAM Photos, Alexandru Prepeliţă