Rabla Auto 2026. AFM a aprobat 2.749 de ecotichete. Înscrierile continuă până la finalul anului
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Programul Rabla
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat miercuri 2.749 de ecotichete pentru persoanele fizice înscrise în programul Rabla Auto 2026. Valoarea totală a finanțărilor aprobate ajunge la 33,78 milioane de lei, în timp ce o sesiune de înscrieri este în continuare deschisă.
AFM a aprobat ecotichete de aproape 34 de milioane de lei
Membrii Comitetului de Avizare din cadrul AFM au aprobat 2.749 de ecotichete, în valoare totală de 33.782.500 de lei, destinate persoanelor fizice.
„Continuăm aprobarea ecotichetelor în cadrul Programului Rabla Auto, oferind persoanelor fizice posibilitatea de a beneficia de sprijin financiar pentru achiziționarea unui autovehicul nou”, a declarat președintele AFM, Florin Bănică.
Acesta a precizat că programul urmărește înnoirea parcului auto național și încurajarea achiziției unor vehicule mai puțin poluante.
În paralel, continuă sesiunea pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu motoare termice, inclusiv cele cu GPL sau GNC, precum și a mașinilor hibride.
Înscrierile pot fi făcute până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, în limita bugetului disponibil. Sesiunea se poate încheia mai devreme dacă fondurile alocate sunt epuizate.
Peste 93 de milioane de lei sunt disponibile pentru noi înscrieri
Pentru noile înscrieri este disponibilă o sumă totală de 93,737 milioane de lei. Banii provin din fonduri rezervate anterior pentru solicitări în cazul cărora nu au fost finalizați toți pașii prevăzuți de program.
Cea mai mare parte a bugetului, respectiv 70,312 milioane de lei, este destinată achiziției de autovehicule noi cu motoare termice și a celor hibride.
Alte 20,45 milioane de lei sunt alocate mașinilor plug-in hibrid, vehiculelor electrice și celor cu pilă de combustie cu hidrogen.
Pentru motociclete și motociclete electrice sunt disponibile 2,975 milioane de lei.
Ecotichetele ajung până la 18.500 de lei
Valoarea sprijinului acordat prin Rabla Auto 2026 diferă în funcție de tipul vehiculului cumpărat.
Cel mai mare ecotichet, de 18.500 de lei, este acordat pentru achiziția unui autovehicul nou complet electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
Pentru un vehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică, finanțarea este de 15.000 de lei.
Persoanele care cumpără un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid pot primi 12.000 de lei, iar pentru un vehicul cu motor termic, inclusiv cu motorizare GPL sau GNC, ori pentru o motocicletă, ecotichetul este de 10.000 de lei.
Ce trebuie să facă solicitanții după înscrierea în Rabla Auto
La finalizarea înscrierii, aplicația generează automat un număr de înregistrare și rezervă valoarea ecotichetului solicitat, în limita fondurilor disponibile.
Solicitantul are apoi la dispoziție 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare pentru a introduce în aplicație seria de șasiu a autovehiculului uzat, pentru a încărca documentele solicitate prin Ghidul de finanțare și pentru a selecta un producător validat.
După obținerea statutului de „beneficiar aprobat pentru finanțare”, persoana fizică are la dispoziție 60 de zile pentru casarea și radierea din circulație a autovehiculului uzat.
Documentele care dovedesc îndeplinirea acestor condiții trebuie ulterior încărcate în aplicația informatică, unde beneficiarul va introduce și data radierii vehiculului vechi.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.