Marea Britanie: Brutalitatea lui Putin crește

Ministrul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, susține că atunci când planurile de luptă ale lui Vladimir Putin eșuează, președintele rus bombardează nemilos orașele ucrainene noaptea. Acesta a adăugat că agresiunile militare ruse vor deveni din ce în ce mai brutale.

„Oricine gândeşte logic nu ar face ceea ce face el (Putin), prin urmare vom vedea… brutalitatea lui crește.

Dacă nu-i ies lucrurile aşa cum doreşte, încercuieşte oraşe, le bombardează nemilos în timpul nopţii… şi în final el va încerca să le distrugă şi să pătrundă în ele”, a exclamat Ben Wallace la postul de radio LBC, relatează Reuters.

Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă

Unele informații recente indică că Armata Rusă pare să fi cucerit centrul orașului Herson. Această realitatea se poate obseva din imaginile postate pe rețelele de socializare și dintr-o înregistrare video verificate de CNN. Un videoclip arată vehicule militare rusești la un sens giratoriu din nordul Hersonului.

Capturile de ecran de la camera web arată vehicule militare rusești parcate în Piața Svobody din centrul orașului Kherson. Clădirea administrației regionale din Kherson se află în Piața Svobody.

Noile imagini arată că rușii se deplasează prin Herson, aparent fără rezistență din partea forțelor ucrainene. De asemenea, arată că forțele rusești venite din Crimeea au avansat și au stabilit o trecere peste râul Nipru.

Un oficial din ministerul de interne ucrainean spunea că rușii au intrat în orașul Herson, dar forțele ucrainene controlează totuși clădirea administrației orașului. Herson este situat în sudul Ucrainei, pe Nipru, aproape de ieșirea acestuia la Marea Neagră, și are o populație de peste 70.000 de locuitori.

Artileria rusă a făcut prăpăd

Guvernul Ucrainei susține că atacul a vizat în mod deliberat zonele rezidențiale în încercarea de a-l forța pe președintele țării să accepte concesii în negocierile de pace.

Yevhen Vasylenko, reprezentantul Ministerului Situațiilor de Urgență din Kharkiv a arătat că în urma atacului aerian, clădirea Administrației Regionale a fost parțial distrusă, la fel și clădirile de lângă.

„Am scos cadavrele a cel puțin șase persoane și în jur de 20 de oameni sunt răniți.”, a spus acesta.

La Moscova, ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, a repetat însă că militarii ruşi nu ţintesc locuri în care stau oameni şi a acuzat Kievul că folosește civili drept scuturi umane.

„Armata rusă nu ocupă teritoriul ucrainean, ci va lua toate măsurile pentru a proteja vieţile şi siguranţa civililor. Subliniez că sunt bombardate doar ţinte militare şi sunt folosite exclusiv arme de precizie.”

17 civili ucraineni au murit și alte zeci au fost răniți după atacul cu rachete din Harkov

În paralel, s-a aflat că cel puțin 17 civili ucraineni au murit și alte zeci au fost răniți marți, după atacul cu rachete al rușilor în mai multe zone din Harkov. Turnul de televiziune din Kiev, aflat lângă memorialul Holocaustului, a fost atacat de ruşi. Acolo, cel puţin cinci persoane au murit în urma bombardamentului.

Sediul televiziunii naționale din Ucraina a fost bombardat în jurul orei locale 17. În urma atacului, postul și-a întrerupt brusc emisia.

Ținta unor bombardamente feroce a fost Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. O explozie masivă a vizat sediul consiliului orășenesc aflat în centru. Deflagrația a avut un impact devastator de jur împrejur.

„Ia, uite, ce a făcut pacea rusească din piața noastră! Asta ați vrut, da?”

„La naiba! Uite, nenorocita de rachetă, cum zboară pe aici! La naiba, auzi? La naiba! Uite, nenorocita, cum vine! La naiba!”