Din cauza încălcării interdicției privind adunările și a atacurilor izolate asupra polițiștilor a trebuit să se pună capăt demonstrației folosindu-se tunuri cu apă. Ceea ce a declanșat protestele a fost reuniunea Bundestag și Bundesrat programată pentru ziua de miercuri, reuniune la care urmau a fi discutate modificări aduse legii privind protecția împotriva infectărilor cu noul coronavirus.

Poliția susține că tunurile cu apă au fost folosite pentru a se reuși dizolvarea adunării, după cum transmite Berliner Zeitung.

Purtătoarea de cuvânt al poliției, Anja Dierschke, a oferit ziarului Berliner Zeitung următoarea declarație cu privire la utilizarea tunurilor cu apă: „Am cerut oamenilor de mai multe ori să plece, deoarece întâlnirea oficialităților a fost anulată. Drept urmare, participanții care nu aparțineau niciunui grup, în special cei cu copii, au părăsit locul. Un nucleu răzvrătit a refuzat să se supună cererii. Am întors tunurile de apă asupra oamenilor. Am vrut să fie inconfortabil pentru ei, dar nu să aibă contact direct cu apa. Aproximativ 40% dintre cei prezenți erau dintre aceia care nu cred în existența virusului și care se opun vaccinării. În jur de 10% erau persoane violente din spectrul extremismului de dreapta.”

Pe de altă parte, Andreas Geisel, senatorul de interne al Berlinului, a declarat: „Scopul clar al manifestanților a fost să încalce regulile și să vină la Reichstag.” Nu a existat altă opțiune decât folosirea tunurilor cu apă.

Au avut loc și ciocniri între polițiști și manifestanți

Când poliția a intervenit pentru a destrăma mitingul, ofițerii au fost loviți cu sticle, pietre, petarde și atacați cu spray-uri cu piper. Poliția a ripostat tot cu spray-uri cu piper, dar și cu tunuri cu apă. Aproximativ 200 de persoane au fost arestate. Situația s-a relaxat abia după-amiaza târziu. Ulterior, seara, câteva sute de persoane au manifestat împotriva legii în fața Palatului Bellevue, reședința oficială a președintelui Republicii Federale Germania.

Sindicatul poliției anunțase anterior că se așteaptă o operațiune dificilă pentru forțele de ordine. Demonstrațiile din alte orașe au arătat cât de repede pot escalada situațiile de acest gen și cât de repede poliția poate deveni neajutorată, a declarat purtătorul de cuvânt Benjamin Jendro. Marea problemă este că în stradă iese un spectru larg al populației „însemnând că nu toți cei care aleargă la proteste sunt extremiști de dreapta, ci sunt și oameni care se tem pentru existența lor.” Sunt copii și vârstnici. Când mii de persoane nu respectă regulile, devine mai dificil să le aplici.