România, printre pionierii europeni în gestionarea riscurilor de catastrofe naturale

România se distinge în peisajul european prin adoptarea unor strategii naționale eficiente pentru prevenirea și gestionarea riscurilor asociate catastrofelor naturale și alunecărilor de teren. Raluca Dobre, reprezentant al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a evidențiat implicarea activă a instituției în informarea și educarea populației pe această temă, precum și colaborarea strânsă cu diverse organizații partenere.

În cadrul unui eveniment dedicat schimbărilor climatice și impactului lor economic, doamna Dobre a precizat că doar câteva țări din Europa au implementat măsuri similare, România aflându-se printre primele cinci state cu o abordare națională concretă. ASF susține campanii de conștientizare care includ educație financiară în școli, în colaborare cu parteneri instituționali precum UNSAR, pentru a pregăti generațiile tinere în fața riscurilor naturale.

„Suntem printre puținele state din Europa, ne-am regăsit printre cele 5 țări, care au luat niște măsuri la nivel național pentru riscurile de catastrofe și alunecări de teren.

În ceea ce privește acest instrument, autoritatea noastră este la conștientizarea populației pe care cred că și alte organisme ar fi indicat să o facă, dacă au posibilitatea.

Avem un departament de educație financiară care merge peste tot în școli. Partea de copii și de tineri este asigurată de noi prin colaborări cu parteneri instituționali cum este UNSAR-ul. La elementul matur, în special populația rurală, este mai greu de ajuns, motiv pentru care considerăm și noi că autoritățile, dacă au posibilitatea să facă ceva în acest sens, ar fi indicat să o facă”, spune aceasta.

inundatii judetul Covasna, mai 2025
SURSA FOTO: Facebook, Meteoplus

Acces limitat la educația preventivă

Totuși, accesul la astfel de informații este mai dificil în mediul rural, acolo unde conștientizarea și prevenția ar putea salva cele mai multe vieți și bunuri.

”Colegii mei, care merg în teren și vorbesc cu oamenii, au o întrebare foarte simplă, foarte umană: „Nu este păcat de agoniseala de o viață, ca să vină un astfel de eveniment și să o curme în câteva minute?”. Câtă vreme nu sunt niște valori atât de mari, adică un alt beneficiu, pe lângă faptul că toate evenimentele sunt asigurabile la noi, este faptul că încă nu sunt atât de scumpe încât oamenii să nu-și permită.

Cineva făcea o comparație între asigurarea casei pentru un an de zile și câteva pachete de țigări. Gândiți-vă cât este de mare raportul între beneficiile unei astfel de asigurări și niște consumabile de zi cu zi sau săptămânale”, a spus Raluca Dobre.

Un alt punct important evidențiat de Raluca Dobre se referă la responsabilitatea individuală în combaterea efectelor schimbărilor climatice. Factorul uman este, în opinia ei, sursa principală a dezechilibrelor de mediu.

Natura, care oferă resurse vitale și posibilitatea regenerării, suferă din cauza lăcomiei și nepăsării oamenilor. Citându-l pe Gandhi, Dobre a reamintit că mediul poate susține nevoile reale, dar nu excesul și egoismul uman.

„Din perspectiva finanțelor verzi, aș vrea să vă spun că, pe lângă faptul că lucrez într-un domeniu financiar, sunt om și mi se pare că aici fiecare trebuie să contribuie și fiecare să conștientizeze pentru că de aici au plecat relele, de la factorul uman și nu de la altceva.

Natura se regenerează, natura este prietenă, natura oferă toate resursele, cum spunea Gandhi: „Pentru toate nevoile umane, dar nu și pentru lăcomie”, și dacă cineva ar spune că mediul este mai important decât economia este invitat să-și țină respirația în timp ce își numără banii”, a spus Raluca Dobre la conferința „Schimbările climatice și impactul în economie”, organizată de DC Media Group.

Majoritatea locuințelor din România nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale

Statisticile recente arată că doar una din patru case din țară beneficiază de o asigurare obligatorie împotriva calamităților naturale, potrivit lui Nicoleta Radu, Director General al PAID România. Această situație îngrijorătoare a devenit și mai evidentă în contextul inundațiilor recente din județele Harghita, Covasna și Brașov, care au afectat mii de gospodării.

Asigurarea obligatorie pentru locuințe (PAD) protejează împotriva unor riscuri precum inundațiile, alunecările de teren și cutremurele, având o primă anuală accesibilă: în jur de 130 de lei pentru casele din cărămidă sau beton (tip A) și circa 50 de lei pentru cele din chirpici (tip B). Despăgubirile pot ajunge până la 20.000 de euro pentru casele de tip A și până la 10.000 de euro pentru cele de tip B.

Pentru o acoperire extinsă, care să includă daune cauzate de incendii, furtuni, explozioni sau alte evenimente, este recomandată încheierea unei asigurări facultative, care însă poate fi obținută doar după deținerea poliței PAD. Aceasta acoperă și daunele produse de furturi, căderi de copaci sau inundații provocate de avarii la instalații.

Sancțiuni pentru cei care nu-și asigură locuința

Legea prevede sancțiuni pentru cei care nu încheie polița PAD, cu amenzi între 100 și 500 de lei pentru persoane fizice sau juridice.

Totodată, pentru o gestionare mai bună a situațiilor de urgență, a fost semnat un protocol între Departamentul pentru Situații de Urgență și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.