Autostrada Sibiu – Pitești, progrese importante: circa 1.400 de persoane și peste 1.000 de utilaje sunt mobilizate pe șantierul Secțiunii 3

Lucrările pe Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, cuprinsă între Cornetu și Tigveni, înregistrează progrese semnificative, potrivit informațiilor transmise de autorități.

Pe șantier sunt mobilizați aproximativ 1.400 de muncitori și deservenți de utilaje, iar numărul utilajelor aflate în teren depășește 1.000, ceea ce indică un ritm susținut al activităților pe unul dintre cele mai dificile tronsoane ale proiectului.

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a arătat că, în prezent, se lucrează simultan la 14 structuri din totalul de 54 prevăzute pe traseu. Aceste structuri includ poduri și viaducte, esențiale pentru traversarea zonelor cu relief dificil.

Un reper important a fost atins la structura situată la kilometrul 66+200, unde a fost finalizat montajul tuturor celor 24 de grinzi. Totodată, o parte dintre zidurile de sprijin au fost deja executate, iar lucrările continuă inclusiv la ecoductul din zona Racovița.

Activitatea este intensă și în bazele de producție amenajate special pentru acest proiect. În fabricile din șantier, amplasate la Racovița și Cepari, sunt produse constant grinzi și carcase de armătură necesare pentru viitoarele tuneluri.

În paralel, autoritățile au anunțat că, până la finalul acestui an, utilajul de forare TBM este estimat să ajungă în Portul Constanța. Acesta va fi utilizat pentru excavarea celor două galerii ale Tunelului Poiana, cu o lungime de 1,78 kilometri, considerat un pas decisiv pentru avansarea proiectului.

Valoarea investiției pentru cei 37,4 kilometri ai Secțiunii 3 se ridică la 5,4 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport.

O fabrică de confecții metalice, special deschisă la Sibiu pentru construcția autostrăzii

În același timp, pe un alt lot al autostrăzii, asocierea de firme Mapa–Cengiz din Turcia, responsabilă de Lotul 2, a deschis la Sibiu o fabrică de confecții metalice.

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis că investiția se ridică la 15 milioane de euro și vizează producerea a peste o mie de grinzi pentru podurile și viaductele de pe sectorul Boița – Cornetu.

Aceasta a explicat că fabrica este dotată cu echipamente moderne, printre cele mai performante din România, menite să asigure un nivel ridicat de precizie pentru elementele de mari dimensiuni.

„𝟏𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢 𝐥𝐚 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐳𝐢𝐢 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮 – 𝐏𝐢𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐢.

Asocierea Mapa – Cengiz a investit 15 milioane de euro într-o 𝐟𝐚𝐛𝐫𝐢𝐜𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐭𝐚𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐟𝐚𝐛𝐫𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐛𝐞𝐭𝐨𝐧, la Sibiu. Aici vor fi produse 1.056 de grinzi necesare pentru podurile și viaductele de pe 𝐬𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 Boița – Cornetu.

Fabrica este dotată cu 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐛𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐥𝐚𝐬𝐞𝐫 𝐬̦𝐢 𝐫𝐨𝐛𝐨𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐝𝐮𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞, printre cele mai performante echipamente de acest fel  din România, care asigură realizarea confecțiilor metalice de mari dimensiuni, la un nivel maxim de precizie.

Asocierea Mapa – Cengiz construiește Lotul II al Autostrăzii Sibiu – Pitești, iar cel mai dificil tronson se află în județul Sibiu, unde vor fi construite două tuneluri la Boița și două la Râu Vadului”, a transmis Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, pe pagina sa de Facebook.

Secțiunea Boița – Cornetu, alături de Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni, face parte din sectorul montan al Autostrăzii Sibiu – Pitești, cele două tronsoane fiind considerate cele mai complexe din punct de vedere tehnic din întregul proiect.