Meteorologii anunță că vremea se va ameliora sub aspectul ploilor, astfel încât acestea se vor mai semnala, trecător şi pe arii restrânse, în regiunile sudice şi în zona de munte, unde şi înnorările vor fi temporar accentuate, iar vremea se încălzeşte.

Spre sfârşitul săptămânii revine canicula!

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), în restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Munţii Banatului. Temperaturile maxime se vor situa între 21 şi 27 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 6…7 grade.

De miercuri, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil şi doar izolat vor mai fi ploi slabe, de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 22 şi 31 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni, spre 8 grade.

De joi până sâmbătă, vremea va continua să se încălzească uşor şi treptat. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în cursul după-amiezilor, în zonele montane.

Prognoza meteo lunară:   ANM a publicat prognoza pentru intervalul 15 iulie – 12 august 2019.

În a doua jumătate a lunii iulie vremea va continua să fie mai rece decât normalul acestei perioade. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării. Spre finalul lunii, vremea se încălzeşte.

Vremea în săptămâna 15.07.2019 – 22.07.2019

Valorile termice se vor situa sub cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării. Excepţie vor face regiunile sud-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

Meteo în săptămâna 22.07.2019 – 29.07.2019  

Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Cum va fi vremea în săptămâna 29.07.2019 – 05.08.2019  

Temperatura medie aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Vremea în săptămâna 05.08.2019 – 12.08.2019  

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.