Donald Trump a fost condamnat marțea trecută la plata unei amenzi de 9.000 de dolari pentru încălcarea interdicţiei impuse. La momentul respectiv, instanța a constatat nouă încălcări de acest fel, aplicându-i astfel o amendă de câte o mie de dolari pentru fiecare dintre ele.

Donald Trump a fost amenințat cu încarcerarea

Autoritatea l-a avertizat pe fostul președinte și că riscă încarcerarea, în caz de recidivă. După acest avertisment, același judecător, Juan Merchan, i-a mai aplicat lui Trump încă o amendă de o mie de dolari.

Decizia a venit în urma „încălcării dispoziţiei sale prin comentarii publice asupra completului de judecată şi modului în care acesta a fost selectat”, conform AFP.

De asemenea, judecătorul l-a avertizat din nou pe fostul preşedinte că orice viitoare încălcare a respectivei dispoziţii îl face pasibil de „încarcerare”.

În acest proces, lansat pe 15 aprilie, Trump este acuzat de falsificarea unor acte contabile ale societăţii Trump Organization pentru a masca o plată de 130.000 de dolari pe care i-ar fi oferit-o înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 lui Stormy Daniels pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în 2006.

Donald Trump
SURSA FOTO: Dreamstime

Fostul președinte spune că membrii completului de judecată nu sunt imparţiali

Înaintea deschiderii procesului, judecătorul i-a interzis fostului preşedinte din SUA să atace public martorii şi juraţii.

În mesaje pe reţeaua sa socializare Truth Social, Trump îl atacă în mod special pe fostul său avocat Michael Cohen.

Potrivit sursei menționate, acesta a devenit unul dintre inamicii săi înverşunaţi şi un martor cheie al acuzării în acest proces.

Totodată, fostul preşedinte a transmis că membrii completului de judecată nu sunt imparţiali.

Trump este inculpat în patru dosare şi a fost deja condamnat la amenzi grele în două procese civile.

Totuși, el spune că toate acestea sunt orchestrate politic împotriva lui de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden, cu care ar urma să se confrunte din nou la alegerile prezidenţiale în noiembrie.

Fostul președinte spune că va ordona „cea mai mare deportare” de migranți din istoria țării

La un miting de campanie în Waukesha, statul Wisconsin, Donald Trump a făcut o serie de declarații puternice.

El a promis că va ordona „cea mai mare deportare” de migranți din istoria țării. Liderul american și-a justificat gestul prin faptul că aceștia „vor distruge țara”.

Trump l-a acuzat din nou pe contracandidatul său, Joe Biden, că în ultimii patru ani a aplicat o politică a frontierelor deschise. În opinia sa, acest lucru a dus la o „invazie” a migranților.

„Să permiţi unor milioane şi milioane de oameni, mulţi dintre ei foarte răi, să intre prin graniţa de sud nu este sustenabil. Ei vor distruge ţara. Vom efectua cea mai mare deportare din istorie. Nu avem de ales”, a declarat Trump.