Probleme mari la PNL! Un lider al partidului a păţit-o rău de tot! Imaginile au devenit virale
Un incident fără precedent a avut loc în cursul zilei de marți la Ploieşti, în cadrul conferinței de alegeri a PNL Prahova. Protagonista a fost Roberta Anastase. Scaunul pe care aceasta stătea în timpul conferinței a cedat.
Momente tensionate la Ploiești. În timpul conferinței de alegeri a PNL Prahova organizată la Ploiești, Roberta Anastase a fost implicată într-un accident nefericit, chiar în timp ce un liberal făcea declarații.
De menționat este faptul că, în cadrul conferinței pentru alegeri participă inclusiv liderul liberalilor, Ludovic Orban. Astfel, la începutul conferinței, liberalii prahoveni au urmărit un videoclip în care preşedintele filialei judeţene, Iulian Dumitrescu, candidat pentru încă un mandat la şefia PNL Prahova, apare alături de primarii liberali din judeţ.
Din echipa pe care Iulian Dumitrescu o propune pentru conducerea PNL Prahova fac parte Roberta Anastase şi George Ionescu în calitate de prim-vicepreşedinţi. Parlamentarii sunt membri de drept ca vicepreşedinţi ai organizaţiei, iar printre aceştia se numără deputatul Mircea Roşca.
Totodată, din forul de conducere propus mai fac parte ca vicepreședinți parlamentarii PNL de Prahova, primarii din Sinaia, Urlați, Plopeni și Bucov, vicepreședintele CJ Prahova, Dumiru Tudone și viceprimarul municipiului Ploiești, Daniel Nicodim, Dorin Tudora și consilierul județean Eugen Ionică.
În același timp, PNL Prahova a mai prezentat, la începutul conferinţei de alegeri, un videoclip în care preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, care conduce filiala judeţeană, apare alături de mai mulţi primari liberali din judeţ.
Printre aceştia se numără şi primarul comunei Ciorani, aflat în arest preventiv sub acuzaţia că a influenţat fraudarea alegerilor din 27 septembrie 2020 în toate secţiile de votare din localitate. Mesajul videoclipului: ”Am învins!”.
Roberta Anastase a căzut de pe scaun în timpul conferinței
În timp ce unul dintre liberali făcea o serie de declarații însă, un incident neașteptat s-a produs. Roberta Anastase, care se afla la acel moment pe scaun, a căzut. Se pare că scaunul a cedat, însă incidentul nu a fost unul atât de grav.
La scurt timp după ce s-a ridicat, aceasta le-a spus colegilor săi că a pățit nimic și că totul este în regulă. Totodată, colegii săi au înlocuit imediat scaunul rupt pentru a se evita o problemă similară.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





