Problema ignorată în România, generată de construcția de autostrăzi. Garda de Mediu a dat amenzi de peste 2,8 milioane de lei lei
SURSA FOTO: Facebook
Garda Națională de Mediu a anunțat vineri că, în urma unei serii de controale desfășurate recent în patru județe, a aplicat amenzi de peste 2,8 milioane de lei și a dispus suspendarea activității la patru balastiere, după ce comisarii au descoperit multiple nereguli în exploatarea agregatelor minerale.
Garda de Mediu lovește din nou în sectorul balastierelor
Garda Națională de Mediu a încheiat recent o amplă acțiune de control desfășurată în patru județe, vizând modul în care sunt exploatate agregatele minerale.
Verificările, realizate prin Direcția de Control al Biodiversității, Biosecurității și Ariilor Protejate, au scos la iveală nereguli consistente, iar sancțiunile au fost pe măsură: peste 2,8 milioane de lei în amenzi și patru decizii de suspendare a activității unor balastiere.
În total, comisarii de mediu au efectuat 91 de controale, aplicând 72 de sancțiuni contravenționale. În trei situații au impus și desființarea lucrărilor efectuate ilegal, cu obligativitatea readucerii terenului la starea sa inițială.
În județul Dolj au fost descoperite probleme deosebit de grave
Imaginile satelitare analizate de GNM arată întinderi vaste afectate de exploatări neconforme, semn că fenomenul s-a extins în timp fără măsuri corective. Doar în aceste zone au fost realizate 10 controale, finalizate cu amenzi totalizând 380.000 de lei.
Comisarul general al GNM, Andrei Corlan, a explicat că presiunea economică este motorul principal al acestor abateri: dezvoltarea infrastructurii crește cererea de materiale, iar operatorii tentați să reducă costurile ignoră adesea obligațiile de mediu.
Corlan consideră că problema nu poate fi rezolvată doar prin sancțiuni, ci prin înțelegerea și gestionarea cauzei profunde.
„Cuantumul amenzilor pe care Garda le aplică activităţilor neconforme din balastiere este mai puţin important. Este însă crucial să determinăm cauza principală care stă la baza acestui fenomen şi aceasta este una pur economică.
Lucrările de infrastructură cresc cererea şi pun presiune pe oferta de resurse naturale”, spune acesta.

Abaterile identificate de Garda de Mediu
Printre abaterile identificate cel mai frecvent se numără lipsa documentelor de reglementare, exploatări efectuate în afara perimetrelor legale, gestionarea necorespunzătoare a materialelor și deșeurilor, absența sistemelor de tratare a apelor uzate, dar și măsuri insuficiente pentru protejarea solului și a biodiversității. În unele cazuri, operatorii nu și-au îndeplinit nici obligațiile privind refacerea mediului după exploatare.
În fața unei situații care riscă să se agraveze, Andrei Corlan transmite un avertisment ferm tuturor operatorilor din domeniu: respectarea obligațiilor de mediu nu este opțională. El atrage atenția că nerespectarea legislației poate duce nu doar la amenzi și suspendări de activitate, ci și la ridicarea avizelor sau, în cazurile grave, la dosare penale.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





