Cele 22 de vehiccule Dacia ajunse pe pământ britanic sunt primele dintre cele câteva mii destinate pieței auto din „Insulă”. Primul lot de vehicule nu va ajunge însă la clienți ci va fi pus la dispoziția dealerilor Renault care au decis să preia și comercializarea mărcii românești. De altfel, modelele Duster debarcate în aceste zile au volanul pe partea stângă.
Conform reprezentanților Dacia, lista completă cu prețuri, niveluri de echipare și dotări specifice pieței din Marea Britanie va deveni publică pe 28 iunie. Până atunci, britanicii pot solicita informații despre noul model de pe site-ul mărcii și, contra sumei de 100 de lire, pot lansa o precomandă. Vehiculele care vor fi destinate comercializării vor fi livrate dealerilor în cursul acestei toamne urmând ca, în ianuarie 2013, să înceapă și livrările. Tot în prima lună a lui 2013 va debuta în Anglia și o nouă versiune a lui Sandero.
Deocamdată, Dacia a menționat doar că Duster va avea un preț de bază sub 10.000 de lire, iar directorul de dezvoltare al mărcii, Rafael Treguer, a declarat că dealerii britanici care au văzut deja modelele Dacia destinate a fi comercializate în Marea Britanie, au avut o reacție pozitivă. Maşinile Dacia vor fi vândute în cadrul reţelei Renault UK şi, posibil, via internet, o modalitate testată până acum doar în Italia şi Olanda. Toate maşinile vor fi vândute la preţul din showroom, indiferent dacă este vorba de clienţi individuali sau flote de vehicule. „Este o strategie care pentru noi a funcţionat pe toate celelalte pieţe. Nu contează dacă achiziționezi o maşină, 10, sau 100, preţul pe care îl plăteşti este cel afişat”, a declarat Rafael Treguer.
Citește și: Miracolul Duster: lider european după doar doi ani de la lansare