Primele plăţi pentru drepturile salariale câştigate în instanţă, care totalizează peste două miliarde lei, şi drepturile care vor fi obţinute până la finele acestui an vor fi amânate pentru anul 2012, când se va achita 34% din suma indexată cu rata inflaţiei, potrivit unui proiect de ordonanţă al MFP.

„În condiţiile în care cuantumul acestor sume este de peste 2.163 milioane lei, reprezentând 0,4% din PIB, este absolut necesară identificarea unei modalităţi de executare care să permită respectarea ţintei de deficit bugetar stabilită pentru acest an, iar, pe de altă parte, să răspundă necesităţii respectării dreptului de acces la justiţie al titularilor acestor titluri executorii, drept garantat de Constituţia României şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”, se spune în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Instituţia argumentează că potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, intervenţia statului în faza de executare a hotărârii poate avea forma unei
întârzieri rezonabile a plăţii, dar „măsura nu trebuie să aibă un caracter excesiv” – hotărârea Matheus contra Franţei.

Primele plăţi sunt amânate cu doi ani

Iniţial, MFP a decis să plătească toate drepturile câştigate în trei tranşe, respectiv 34% în 2010, 33% în 2011 şi 33% în 2012. Un tratament similar era aplicabil şi drepturilor slariale care sunt obţinute prin decizii definitive şi irevocabile în 2010, respectiv plata unei prime tranşe de 34% în 2011, şi câte 33% în 2012 şi 2013.

Noul act normativ amână practic cu doi ani primele plăţi deja eşalonate pentru sumele obţinute până la finele anului trecut şi cu un an termenele de rambursare pentru datoriile reieşite din decizii de executare emise în 2010. Calendarul propus va fi aplicabil echidistant tuturor drepturilor salariale câştigate până la finele acestui an, respectiv 34% din sume în 2012, 33% în 2013 şi 33% în 2014.

„Instanţa europeană a considerat că este rezonabil amânarea plăţii unor debite de către stat pentru o perioadă de 2 ani şi 6 luni (decizia de admisibilitate). De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.

Angajaţii din justiţie, principalii beneficiari

Cele mai mari sume rezultate din titlurile executorii emise până în prezent de instanţe judecătoreşti având ca obiect acordarea pentru bugetari a unor drepturi salariale privesc angajaţii din sistemul justiţiei şi al administraţiei penitenciare, dar există o serie de hotărâri privind şi drepturile angajaţiilor din educaţie de a primii majorări salariale cu 50%, pe baza legii votate de Parlament la sfârşitul anului 2008, abrogată ulterior de Guvern.

La finele anului 2008, în plină campanie electorală, PSD şi PD-L au votat în Parlament majorarea salariilor pentru profesori cu 50%.