Prețuri carburanți joi, 5 martie. Benzina și motorina continuă să se scumpească. Cât plătesc șoferii
SURSA FOTO: Dreamstime - Pompă de carburanți
Prețurile carburanților continuă să crească în România, după ce OMV Petrom implementat în noaptea de miercuri spre joi cea de-a doua scumpire consecutivă de la declanșarea conflictului din Iran. Compania a majorat prețurile cu încă 9 bani pe litru atât la benzină, cât și la motorină, după ce miercuri aplicase deja o creștere de 15 bani pe litru.
În urma noii majorări, benzina standard se vinde în stațiile Petrom din București la prețuri cuprinse între 8,17 și 8,22 lei pe litru, iar în stațiile OMV între 8,26 și 8,31 lei pe litru. Comparativ cu perioada 28 februarie – 3 martie, benzina este astfel mai scumpă cu aproximativ 24 de bani pe litru.
Benzina și motorina continuă să se scumpească
Creșterile se reflectă și la motorină. În stațiile Petrom din Capitală, motorina standard a ajuns la 8,48-8,52 lei pe litru, iar în stațiile OMV la 8,57-8,61 lei pe litru. Cu o zi înainte, miercuri, prețurile fuseseră deja majorate la 8,39-8,43 lei pe litru în stațiile Petrom și la 8,48-8,52 lei în cele OMV, după ce cu doar două zile înainte nivelurile erau de 8,24-8,28 lei, respectiv 8,33-8,37 lei pe litru.
După semnalul dat de liderul pieței, este de așteptat ca și celelalte companii distribuitoare de carburanți – Rompetrol, MOL Group, Lukoil și Socar – să opereze în cursul zilei de joi majorări similare de prețuri. De altfel, miercuri toate aceste companii au crescut prețurile cu 15 bani pe litru, urmând tendința stabilită de OMV Petrom.

Scumpirile au fost implementate în urma tensiunilor din Orientul Mijlociu
Scumpirile vin pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, după atacurile lansate de Israel și Statele Unite asupra Iran și reacțiile ulterioare ale Teheranului. Evoluțiile din regiune au început deja să influențeze piețele internaționale de energie și costurile carburanților.
În acest context, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că Guvernul analizează un scenariu de reducere temporară a accizelor la carburanți, pentru a limita impactul creșterilor de preț asupra populației și economiei. Oficialul a precizat că lucrează împreună cu premierul Ilie Bolojan la un mecanism care să atenueze scumpirile dacă acestea vor continua în perioada următoare.
Ministrul a explicat că autoritățile primesc constant întrebări legate de posibilitatea ca benzina și motorina să ajungă la 10 lei pe litru și a subliniat că un astfel de nivel ar putea fi atins abia peste câțiva ani. Potrivit acestuia, au fost purtate discuții cu transportatorii și cu Banca Națională a României, iar autoritățile au analizat mai multe scenarii. Guvernul lucrează inclusiv la varianta reducerii accizei pentru prețurile care depășesc 8 lei pe litru, într-o formulă care să tempereze pe cât posibil creșterile.
Totuși, ministrul Energiei a subliniat că evoluțiile depind în mare măsură de situația internațională. Dacă actualul conflict se va prelungi încă trei sau patru săptămâni, efectele asupra pieței vor fi greu de anticipat, iar schimbările pot apărea rapid, de la o oră la alta.
Transportatorii solicită intervenția rapidă a statului
În paralel, transportatorii solicită intervenția rapidă a statului. Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România a cerut Guvernului reducerea imediată a accizelor la benzină și motorină, argumentând că nivelul actual al taxelor afectează competitivitatea transportatorilor români.
Potrivit organizației, acciza la motorină a atins anul trecut un maxim istoric de 466 de euro pentru 1.000 de litri, echivalentul a aproximativ 2.317,59 lei, nivel semnificativ peste pragul minim european de 330 de euro. Transportatorii propun o rambursare de 150 de euro pentru fiecare 1.000 de litri de motorină, ceea ce ar însemna aproximativ 0,75 lei pe litru.
Și acciza la benzină a crescut începând cu 1 ianuarie 2025, ajungând la 2.528 lei pentru 1.000 de litri, față de nivelul anterior de 2.382 lei. Majorarea taxei, combinată cu evoluțiile pieței petroliere, a contribuit la depășirea pragului de 8 lei pe litru la pompă.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




