Președintele Iohannis s-a făcut de râs. Gafă de proporții a șefului statului
Deși afirmă că Sibiul și instituțiile orașului nu mai dețin niciun secret pentru el, președintele Klaus Iohannis a făcut vineri o gafă de proporții, într-un discurs oficial. Iohannis a avut o exprimare total nepotrivită.
Gafă de proporții a președintelui Klaus Iohannis. El s-a adresat vineri primarului din Sibiu, Astrid Fodor, cu apelativul de ”doamna primar general”. În cazul în care președintele nu știe ceva ce nu cunoaște și restul lumii, exprimarea a fost una nepotrivită, având în vedere că funcția de primar general este titulatura deținută în exclusivitate de primarul Capitalei.
Președintele Klaus Iohannis participă, vineri, la manifestările ocazionate de împlinirea a 50 de ani de existență a Universității ”Lucian Blaga” (ULB) din Sibiu. Șeful statului a avut o întrevedere cu Consiliul Național al Rectorilor, în sala senatului ULB Sibiu, apoi a fost prezent la ședința festivă din Aula Magna a Universității.
În discursul său oficial, președintele Iohannis a salutat-o întâi de toți pe Astrid Fodor, dar a încurcat titulatura, deși predecesorul actualului primar al Sibiului în funcția de edil-șef al orașului de pe Cibin a fost chiar el.
”Știți, de obicei, când stai un timp într-o poziție îți dai seama că acolo unde mergi cunoști din ce în ce mai mulți oameni. Așa mi se întâmplă și mie, dar aici, în Sibiu, credeți-mă cunosc foarte mulți și dori să îi salut pe toți cu numele, dar cred că ar dura un pic prea mic. Așa că, dacă îmi permiteți să îi salut doar pe câțiva: doamna primar general Astrid Fodor, care se luptă cu succes să țină Sibiul la un nivel foarte sus”, a spus Iohannis.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.