Doar că transportul de gaze din Azerbaidjan nu va avea loc prin interconectorul cu Grecia, ci prin conductele existente cu punctul de intrare Kulata – Siderokastro.

Încă din data de 27 august, șeful Bulgartransgaz a anunțat, într-un interviu acordat ziarului 24CHASA, că se face un traseu pentru ca Bulgargaz să poată cumpăra 1 miliard de metri cubi de gaz azer, pentru care are contract.

Conexiunea de gaze între Bulgaria și Grecia

Acesta intră în vigoare după punerea în funcțiune a conductei Transadriatice de gaze, duminică. Prin conductele existente cu Grecia există o capacitate liberă de 3 milioane de metri cubi pe zi, ceea ce face exact 1 miliard pe an, a spus Malinov la acel moment.

În timpul inspectării interconectorului de gaze cu Grecia, Borisov s-a lăudat că visul unei diversificări complete se va împlini într-o lună. El, ministrul bulgar al energiei, Temenujka Petkova, și șeful Bulgartransgaz, Vladimir Malinov, au inspectat construcția împreună cu proprietarul companiei grecești Avax.

Conexiunea de gaze între Bulgaria și Grecia are o lungime totală de 182 km, dintre care 150 km sunt pe teritoriul bulgar. Petkova a anunțat că pe 104 km din traseu au fost distribuite conductele, pe 73 km au fost sudate, iar pe aproximativ 30 km au fost așezate în șanțuri, arată 24CHASA.

”Noi am făcut ceea ce a depins de noi”

Premierul a spus că este pe traseu pentru a se vedea că se lucrează la capacitate maximă, deoarece unii nu cred. El a întrebat însă cine va construi conducta sub barajul Studen Kladeneț și râul Marița, deoarece așezarea unei conducte pe fundul Dunării a tergiversat legătura de gaze cu România de ani de zile.

Grecii i-au răspuns că pentru un total de 2,7 km de conducte sub baraj și râu au angajat o companie franceză cu o vastă experiență.

”Noi am făcut ceea ce a depins de noi. Nu ar trebui să existe o întârziere de nicio zi privind lucrările de construcție. De aceea se lucrează la capacitate maximă”, a spus Borisov, reiterând că acest interconector este deosebit de important, deoarece va transporta gaze din Statele Unite, Qatar, Algeria, Israel și Egipt prin terminalul de gaze lichefiate de la Alexandroupolis.

Premierul a reamintit că ”Bulgaria este acționar în acesta cu 20% prin Bulgartransgaz”.

Malinov a precizat că decizia finală de investiții pentru construcția terminalului este așteptată până la sfârșitul lunii ianuarie.