A venit însă la cârmă fiica omului de afaceri, Alexandra Copos, care, școlită la Harvard, a reușit să redreseze corabia.

Astfel, cu ea la conducerea Ana Hotels, businessul care operează șapte hoteluri cu peste 1.000 de camere clasificate la 3, 4, respectiv 5 stele în București, Poiana Brașov și Eforie Nord, a înregistrat cele mai bune rezultate financiare de la începutul crizei. Mai mult, în decursul anului trecut, familia Copos a început investiții de peste 8 milioane de euro în hoteluri.

„La început eram foarte implicată în activitatea operațională a businessurilor, prin urmare și mai reactivă în decizii, și nu mă axam îndeajuns pe deciziile strategice, de nivel macro. După aproximativ 6 luni, după ce am cunoscut mai bine echipele, am început să-mi redefinesc prioritățile și am început să deleg mai mult unele competențe”, a declarat, anul trecut, Alexandra Copos.

Anul acesta, tânăra a anunțat printr-un comunicat de presă că renunță la funcția de director general al Ana Hotels și se va concentra pe managementul Ana Pan, companie la care deține 50% din acțiuni. În 2015, George Copos a ieșit din închisoare, iar presa a scris că demisia Alexandrei Copos are ca explicație viziunea lor diferită cu privire la strategia de business. Cert este că și rezultatele financiare ale companiei Ana Pan arată din ce în ce mai bine cu tânăra la conducere. Astfel, compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 3,9 milioane de euro, în creștere de la 3,2 milioane de euro în 2014. Profitul este nesemnificativ, principala cauză fiind investițiile însemnate în extindere.

Citiţi şi Povestea Gabrielei Firea, jurnalistul care a ajuns primar al Capitalei

Citiţi şi Povestea Ancăi Vlad, femeia care a creat "Farmacia Inimii, Catena"

Citiţi şi Povestea Laurei Codruţa Kovesi, femeia în care românii au cea mai mare încredere!

Citeşte şi Povestea Ancăi Dragu, a doua femeie ministru al Finanţelor din istoria României

Site-ul capital.ro vă prezintă în fiecare zi din luna martie portretul unei femei de succes din România, extras din ultima ediţie a Top Capital 50 Femei de Succes, publicat la finalul anului trecut.