Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a afirmat, duminică seară, că în Partidul Social Democrat „sunt câteva conserve” ale Partidului Naţional Liberal care încearcă să ţină partidul „izolat”, el adăugând că preşedintele interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, trebuie să scape de „trădători, de vânzători şi să facă o echipă nouă”.

„Cei de la PSD au făcut două greşeli: pe de o parte au vrut să ţină de alegeri înt-un tur cum a ţinut şi PDL în 2012. Şi atunci s-a format USL-ul şi am câştigat toţi. Şi nu au învăţat din acea lecţie. Şi al doilea rând, pentru că la PSD, din păcate, sunt câteva conserve ale PNL-ului, care au fost prin mai multe partide şi s-au întors la PSD şi care sunt acolo cu scopul ca PSD să rămână izolat şi în felul astă să piardă toţi. Eu sper ca domnul Ciolacu şi ceilalţi să se trezească şi să scape de cei trimişi de PNL la ei în PSD şi să existe o scenă politică mai echilibrată, altfel PNL va câştiga tot şi am mai avut o dată cu Traian Băsescu, cu guvern, cu tot al lor şi a fost rău pentru România”, a declarat Victor Ponta, la postul România TV.

Ponta, despre Ciolacu: Depinde cât curaj are să facă ceea ce este evident că trebuie să facă

De asemenea, Victor Ponta a menţionat că o condiţie pentru ca stânga să fie un competitor puternic în alegerile următoare este ca Marcel Ciolacu să îşi facă „o echipă serioasă” la congresul PSD, scrie Agerpres.

„Domnul Ciolacu nu are acum contracandidat la preşedinţie (a PSD – n.red.), dar e foarte important ce echipă îşi face. Dacă îşi face echipă cu trădători, cu vânzători, cu baroni, nu are nicio şansă, va pierde în continuare cu PSD şi se vor duce din ce în ce mai jos. Dacă pune capăt a ceea ce a fost rău în aceşti trei ani şi porneşte cu o echipă nouă, curată, serioasă, atunci eu cred că stânga poate să fie un competitor – alături de noi, evident – un competitor puternic pentru dreapta. Depinde până la urmă cât curaj are să facă ceea ce este evident că trebuie să facă, să scape de trădători, să scape de vânzători şi să facă o echipă nouă”, a afirmat liderul Pro România.

El a adăugat că în acest moment nu este stabilită modalitatea de colaborare a PSD cu Pro România în alegerile următoare, adăugând şi că este „prematur” pentru a se putea spune că Pro România o va susţine pe Gabriela Firea, candidatul PSD în alegerile pentru Primăria Capitalei.