Sindicatul Polițiștilor de Frontieră vrea daune morale de 20.000 de lei, scrie BZI.ro

La tribunal cu MAI

Oamenii legii le cer magistraților din cadrul Tribunalului Iași să constate că cele două instituții au încălcat dreptul sindicatului de a fi informat și consultat în procedura de elaborare a proiectului O.U.G. 36/2020 (publicată pe 31 martie 2020). De asemenea, reclamanții cer daune morale în valoare de 10.000 de lei, de la fiecare dintre cele două instituții!

Acum, urmează ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen al procesului, după care judecătorii vor asculta ce au de spus părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

„Încalcă drepturi fundamentale!”

Reclamanții au precizat că MAI a fost inițiatorul proiectului de ordonanță de urgență ce a fost adoptat de Guvern sub denumirea „Ordonanța de Urgență nr. 36/2020, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României” și care a fost publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 2020.

Nu au fost informați

„Sindicatul, ai cărui membri sunt polițiști din cadrul MAI, este titular al unui drept de a fi informat și consultat în procedura de elaborare a proiectelor de acte normative pentru care MAI este inițiator sau co-inițiator, acest drept fiind general recunoscut de Legea 52 din 2003, privind transparența decizională în administrația publică. Vătămarea dreptului sindicatului s-a concretizat efectiv prin emiterea și publicarea O.U.G. 36/2020 de către Guvernul României. Mai grav este că O.U.G. 36, emisă în condiții de nelegalitate, modifică Legea 360/2002, privind Statutul polițistului, prin măsuri despre care apreciem că aduc atingere carierei angajaților și contravin legislației în vigoare, încălcând drepturi fundamentale”, a precizat Adrian Ioan Diugu, președintele sindicatului.