Planul UE pentru a-și reduce dependenţa de dolarul american
Uniunea Europeană are deja pregătite planuri solide pentru a-și reduce dependenţa de dolarul american. Care sunt, de fapt, vulnerabilităţile UE faţă de sancţiunile şi riscurile financiare americane?
Un articol publicat sâmbătă în cotidianul Financial Times, care citează un proiect de document elaborat de Comisia Europeană, scoate la lumină faptul că UE a pus la punct o serie de planuri pentru a-şi reduce dependenţa de dolarul american.
Pe lângă planurile pe care UE le are, documentul scoate la lumină și vulnerabilitățile blocului comunitar, faţă de sancţiunile şi riscurile financiare americane, în contextul în care blocul comunitar vrea să îşi afirme indepedenţa economică şi financiară.
„Perioada în care Trump a fost preşedinte a scos în evidenţă vulnerabilităţile noastre şi trebuie să le rezolvăm chiar dacă el a plecat. Este vorba de locul UE în lume, să avem mijloacele pentru a avea o putere economică şi financiară comparabilă cu mărimea noastră” a spus un oficial al Comisiei Europene.
Planul UE pentru a scăpa de dependența de dolar
Totodată, documentul menționat mai precizează și alte măsuri care se referă la o analiză mai strictă a preluărilor externe şi planuri vizând promovarea utilizării monedei euro pe pieţele financiare. Documentul ar urma să fie adoptat marţi de Comisia Europeană, cu o zi înainte de ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcţia de presedinte al SUA.
De menționat este faptul că, blocul comunitar încearcă de mult timp să promoveze o utilizare mai mare a monedei euro, de exemplu în contractele pentru materii prime, pentru a-şi consolida autonomia financiară şi economică.
În ceea ce privește măsurile concrete prevăzute în documentul citat de FT, aici se numără revizuirea legislaţiei europene cu privire la indicatorii de referinţă în sectorul financiar, pentru a încuraja ca aceştia să fie denominaţi în euro. De asemenea, Bruxelles-ul vrea să găsească alternative energetice la petrolul brut, pentru care contractele de referinţă, Brent şi WTI, sunt legate de dolarul american.
Totodată, în document sunt menţionate gazele naturale, unde un contract în euro tranzacţionat la Amsterdam devine repede un indicator de referinţă la nivel mondial, precum şi hidrogenul, drept pieţele unde rolul monedei euro ar trebui să fie dezvoltat.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





