Peste jumătate din muzeele din Marea Britanie riscă să fie închise. Estimarea asociaţiei survine în urma unui sondaj realizat la sfârşitul anului 2020. Art Fund subliniază într-un comunicat că noul lockdown, care a intrat în vigoare la începutul lunii ianuarie, “riscă să crească considerabil această cifră” iar unele muzee să fie nevoite să-şi “închidă definitiv porţile”.

“Acest ultim lockdown este o lovitură dură, care obligă muzeele şi galeriile noastre să lupte pentru supravieţuire”, a declarat directoarea asociaţiei, Jenny Waldman, subliniind că unele “mici muzee în special, atât de esenţiale pentru comunităţile noastre nu au rezervele necesare pentru a trece de această iarnă”.

“Pandemia ne-a îngenunchiat”, a afirmat David Green, directorul muzeului londonez Florence Nightingale, care a fost nevoit să renunţe anul trecut la evenimentele planificate pentru bicentenarul său.

“Dacă situaţia continuă, am putea deveni complet insolvenţi financiar”, a explicat el, “ceea ce înseamnă că este greu de spus dacă vom putea să ne redeschidem porţile”.

Peste jumătate din muzeele din Marea Britanie riscă să fie închise

Forţate să se închidă pe perioada lockdown-ului, instituţiile culturale au fost grav afectate financiar de pandemia de COVID-19, care a făcut peste 93.000 de decese în Regatul Unit, cea mai îndoliată ţară din Europa, relatează AFP.

Guvernul britanic a deblocat un ajutor de 1,57 miliarde de lire sterline (1,76 miliarde de euro) pentru întreg sectorul cultural, salutat ca fiind vital însă insuficient.

Asociaţia Art Fund a anunţat vineri o donaţie suplimentară de 750.000 de lire sterline (841.500 de euro) către 23 de instituţii culturale, crescând la 2,25 milioane de lire sterline (2,5 milioane de euro) sprijinul acordat sectorului de la începutul pandemiei.

Sursă foto: Dreamstime