Personalul necalificat ocupă 80% din totalul contractelor de muncă temporară
Perioadele de sărbători aduc o creştere semnificativă a numărului de posturi disponibile pe termen determinat pentru angajaţii din categoria blue collars, aceştia reprezentând 80% din totalul celor care beneficiază de contracte de muncă temporară la nivelul întregii pieţe de profil, conform unei analize a unei companii de HR.
Sărbătorile de Crăciun, Paşte şi luna martie determină o creştere a numărului de contracte de muncă temporară pe segmentul angajaţilor blue collars, aceştia fiind solicitaţi mai ales în oraşele mari, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, Arad, Sibiu sau Constanţa, cât şi în zonele limitrofe ale acestora. De asemenea, angajări pe muncă temporară se realizează şi pe segmentul agriculturii, în zone precum Bărăgan.
'Personalul necalificat ocupă 80% din totalul contractelor de muncă temporară, restul fiind atribuite specialiştilor. Dacă în categoria white collars cererea este constantă, pentru blue collars se remarcă fluctuaţii în perioadele de sărbători, contractele fiind încheiate pe intervale de la 1 la 6 luni', a precizat Raluca Peneş, reprezentantul companiei de HR.
Potrivit acesteia, domeniile în care se caută cei mai mulţi muncitori nespecializaţi sunt logistica, agricultura şi producţia.
În ceea ce priveşte salarizarea pentru angajaţii din segmentul blue collars, pe contracte de muncă temporară, reprezentanţii Smartree – companie care a realizat studiul – remarcă faptul că, pentru cei necalificaţi, remunerarea porneşte, în medie, de la 1.200 lei şi ajunge de cele mai multe ori la circa 1.800 de lei, suma fiind completată de bonuri de masă, se arată în analiza Smartree. Pe de altă parte, conform grilelor existente în cadrul companiilor, salarizarea muncitorilor calificaţi poate ajunge şi la 4.500 lei/lună.
Cu toate acestea, salariile de bază reprezintă în continuare principala provocare a companiilor de recrutare, întrucât sumele oferite se apropie de venitul minim garantat, iar candidaţii preferă mai degrabă ajutorul de la stat. În plus, aceştia se tem de lipsa unui venit constant pe o perioadă mai lungă de timp. Alte motive care îngreunează procesul de recrutare vizează lipsa personalului calificat, mai ales în industrie, dar şi existenţa unor zone depopulate de forţă de muncă.
Principalul avantaj al joburilor temporare este posibilitatea celor care nu sunt complet în câmpul muncii (elevi, studenţi) de a obţine un venit suplimentar, spun reprezentanţii Smartree. De altfel, acest tip de contracte îi avantajează şi pe şomerii care caută o soluţie de tranziţie. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





