Nicoleta Pauliuc, împotriva legii care permite adolescenților să conducă

Nicoleta Pauliuc a argumentat că potrivit analizelor efectuate, accidentele rutiere soldate cu decese sau răniri grave au loc din cauza pregătirii educaționale rutiere  „precare” a tuturor participanţilor la trafic.

„Există o dezbatere cu privire la posibilitatea ca tinerii având 17 ani să dobândească permisul de conducere, dar pe drumurile publice să-i întâlnim alături de un adult. Am avut o dezbatere întreagă în cadrul comisiei, foarte mulţi colegi au spus că nu susţin o astfel de iniţiativă legislativă, pentru că cel din dreapta nu are posibilitatea să îl ajute pe tânăr să preîntâmpine un eventual accident.

Există o discuţie la nivel european, dar eu cred că în actualele condiţii, când în România suntem pe primul loc la victime în urma accidentelor de circulaţie, iar cifrele ne indică că aceste accidente sunt ca urmare a resursei umane şi a pregătirii precare, nu numai a şoferilor, a conducătorilor, dar şi a participanţilor (la trafic). Eu cred că mai e nevoie să aşteptăm pentru acest proiect de lege.

De altfel, în cadrul comisiei, votul meu a fost de abţinere, ca şi o parte dintre colegi, urmând ca mâine, în cadrul şedinţei, să avem o dezbatere pe acest proiect de lege”, a declarat ea la Palatul Parlamentului, la cea de-a treia ediţie a Forumului Siguranţei Rutiere, care a avut tema „Riscurile majore şi consecinţele grave în accidentele rutiere!”.

Nicoleta Pauliuc a adăugat indisciplina pietonală a reprezentat principalul factor al accidentelor rutiere cu victime, înregistrându-se 2.638 de astfel de incidente din cauza traversării neregulamentare a străzii de către copii. Aceste accidente au dus la 263 de decese și 2.511 răniri grave.

„Aproape 13 decese pe zi”, a subliniat aceasta.

Peste 40.000 de cazuri de conducere fără permis în 2023

Consilierul Cătălin-Andrei Popescu a indicat că în 2023, Parchetul General a avut în lucru peste 40.000 de cazuri legate de conducerea unui autoturism fără permis, 39.000 de dosare referitoare la conducerea sub influenţa alcoolului sau a drogurilor și 5.000 de dosare privind părăsirea locului accidentului.

De asemenea, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat începerea elaborării unor ghiduri pentru siguranţa rutieră destinate elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

„Chiar astăzi vom lansa o serie de ghiduri pentru siguranţă rutieră pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, ghiduri care vor fi prelucrate la clase. Asta înseamnă că vor fi discutate împreună cu profesorii diriginţi şi cu specialişti. Ele au fost realizate de către Ministerul Educaţiei împreună cu Ministerul Afacerilor Interne. Este vorba despre ghiduri care includ noţiuni de comportament responsabil în trafic, din toate cele trei posturi pe care le-am amintit – pasager, pieton sau conducător auto, sunt ghiduri care vizează, de asemenea, conduita preventivă.

Ghidurile sunt adaptate vârstei copiilor care primesc informaţiile respective. Facem apel la organizaţiile guvernamentale, pentru că noi de astăzi vom avea pe site o secţiune a Ministerului Educaţiei dedicată siguranţei rutiere, pe lângă ghiduri, aşteptăm şi resursele pe care alte entităţi le au deja dezvoltate, ca să le punem la dispoziţia şcolii”, a declarat ea.

ligia deca
Ligia Deca; SURSA FOTO: Facebook, Ligia Deca

Potrivit președintelui Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație Rutieră, Cătălin Codescu, siguranța rutieră necesită o abordare multidisciplinară și strategică. El consideră că ar trebui să fie atribuită unei entități cu responsabilitate juridică, care să aibă o răspundere „efectivă, nu iluzorie”.

„O astfel de legislaţie rutieră trebuie abordată multidisciplinar, strategic şi ar trebui aici să vorbim de o entitate care nu există la ora actuală în România. Noi avem un Consiliu interministerial pentru siguranţă rutieră, un organ consultativ pe lângă Guvern, care nu are niciun fel de responsabilitate şi până nu vom face ceea au făcut toate ţările din vestul Europei – să plaseze această problemă a siguranţei rutiere unei entităţi cu responsabilitate juridică, unde să existe răspundere efectivă, nu iluzorie, ca la noi, nu cred că vom putea face paşi importanţi în ceea ce priveşte siguranţa rutieră.

Avem o strategie care nu a îmbrăţişat principiile de bază din strategiile internaţionale de siguranţă rutieră, din strategiile ţărilor cu succes în problema siguranţei rutiere, dar sperăm că, dacă începem cu această entitate cu personalitate juridică ce ar trebui să răspundă pentru tot ceea ce înseamnă problema siguranţei rutiere, ar trebui să facem un pas important şi am putea spera că într-un termen rezonabil să putem vedea îmbunătăţiri”, a spus acesta.

La evenimentul organizat de Comisia pentru Apărare din Senat în colaborare cu AVAC, participă reprezentanți ai unor instituții centrale, membri ai societății civile și victime ale accidentelor de circulație.

Bărbat de 44 ani, arestat pentru conducere fără permis

Amintim că un bărbat în vârstă de 44 de ani, căutat la nivel național începând din 2021, a fost capturat în București de către un polițist aflat în afara orelor de serviciu. Acesta l-a urmărit pe suspectul care a abandonat vehiculul pe care îl conducea și l-a prins într-un parc. Bărbatul este condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni pentru conducere fără permis. Mai multe puteți citi aici.