Potrivit sursei citate, începând cu 1 ianuarie, contravaloarea unui paşaport simplu temporar va fi de 218 lei, un paşaport simplu electronic, cu valabilitate de 5 ani, eliberat persoanelor cu vârste de peste 12 ani va fi 280 lei, iar un paşaport simplu electronic, cu valabilitate de 3 ani, eliberat minorilor sub 12 ani va fi 256 lei.

''Micşorarea tarifelor se datorează diminuării cotei de TVA de la 20% la 19%, prevăzută la art.291, alin.1, lit.b din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, ceea ce conduce la scăderea contravalorii blanchetei de paşaport ce intră în componenţa taxei de paşaport, aspect comunicat de C.N. "Imprimeria Naţională" S.A'', se arată în comunicat.

Totodată, sursa citată precizează că, începând cu 16 ianuarie, va deveni funcţională a IV-a staţie de preluat imagini şi documente, astfel încât la nivelul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava va fi posibilă preluarea unui plus de 80 de cereri.

SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: