Până pe 31 august, cel puțin 3 companii de stat intră în restructurare. Oana Gheorghiu: Toate cele de pe listă vor intra în acest proces
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea - Oana Gheorghiu
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că până pe 31 august cel puțin trei companii de stat, printre care TAROM și CFR, vor intra în restructurare. Procesul, aplicat în 22 de companii din Transporturi, Energie și Minerit, vizează eficientizarea activității, reechilibrarea personalului și creșterea veniturilor, fără concedieri, iar analiza AMEPIP va stabili pașii următori.
Până pe 31 august, cel puțin trei companii de stat vor intra în restructurare
Vicepremierul Oana Gheorghiu a spus, într-un interviu pentru Economedia, că până pe 31 august trebuie finalizate planurile de restructurare pentru cel puțin trei companii importante de stat. Ea a precizat că toate companiile din lista publică vor fi analizate și trecute printr-un proces de restructurare, fără ca vreo companie să fie lăsată deoparte.
Potrivit ei, proiectul pilot include 22 de companii de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei și Ministerul Economiei. La Transporturi, exemplele sunt CFR (mai multe companii din grup, unele în faliment sau lichidare), TAROM și Metrorex. La Energie, sunt Elcen și alte companii, iar la minerit, companii precum Remin și Minvest. Vicepremierul a explicat că fiecare companie va fi analizată și, în funcție de rezultate, se va decide cum va fi restructurată.
Când a fost întrebată despre unde se risipesc cei mai mulți bani în companiile de stat, Oana Gheorghiu a spus că analiza detaliată este încă în lucru și nu a oferit cifre exacte, dar a menționat că cele mai mari cheltuieli sunt adesea cu salariile. Totuși, problema nu este mereu salariul mare, ci dezechilibrul dintre personalul operațional și cel administrativ, precum și veniturile insuficiente față de cheltuieli. Ea a subliniat că unele companii au nevoie de reorganizare și reechilibrare a personalului și că scopul reformei nu este concedierea, ci eficientizarea activității și creșterea veniturilor.
„Cel puțin trei dintre companii trebuie să fie într-un proces avansat de restructurare la 31 august, astfel încât să ne îndeplinim jalonul. Toate companiile de pe listă (lista este publică) vor intra în acest proces. Nu va fi niciuna lăsată în urmă.
Toate vor fi analizate. Cu toate se va parcurge acest proces de reașezare și restructurare. Fiecare companie va fi analizată în parte și, în funcție de rezultatele analizei, se va contura viitorul restructurării.
În unele companii este nevoie de reașezare, de reechilibrare a personalului. Obiectivul reformei nu este concedierea oamenilor, ci eficientizarea activității și creșterea veniturilor. Analizăm totul din perspectiva îmbunătățirii felului în care se întâmplă lucrurile, nu a concedierilor”, a declarat Gheorghiu.
Închiderea companiilor de stat va avea loc doar dacă sunt insolvente sau fără șanse de redresare
Oana Gheorghiu a explicat că, dacă angajații primesc salarii fără să producă rezultate, vina nu este a lor, ci a conducerii companiei. Ea a spus că rolul consiliului de administrație este să identifice aceste probleme și că succesul unei companii depinde de calitatea membrilor consiliului și a directorului. Vicepremierul a adăugat că un consiliu slab face imposibilă performanța, iar datele și experiența altor țări confirmă acest lucru.
Ea a precizat că guvernanța în companiile de stat înseamnă ca fiecare să-și facă treaba fără să se bage peste alții și că consiliile de administrație nu sunt doar pentru a plăti oameni, ci pot face diferența între companii eficiente și neperformante.
Vicepremierul a spus că pentru ca o companie de stat să funcționeze bine, calitatea managementului și a guvernanței este esențială și reprezintă cheia restructurării și eficientizării activității. Ea a adăugat că, dintre cele aproximativ 1.300 de companii de stat, nu toate vor fi închise, chiar dacă unele pierd bani de ani de zile. Companiile se închid doar dacă sunt în faliment, lichidare sau insolvență și nu mai pot fi salvate.
Ca exemplu, Oana Gheorghiu a menționat CFR Marfă și alte firme feroviare, care de ani de zile au nevoie de clarificări privind patrimoniul sau activele nefolosibile. Unele dețin echipamente inutile, cum ar fi locomotive vechi care ar trebui să fie în muzee, dar pe care nimeni nu le vrea din cauza costurilor de întreținere. Ea a subliniat că pierderile financiare singure nu sunt motiv de închidere; decizia se ia doar dacă compania nu mai poate fi salvată economic sau legal.
„Dacă oamenii își primesc salariile degeaba, vina este a managementului, nu a angajaților. Este rolul consiliului de administrație să identifice aceste probleme. Calitatea membrilor consiliului și a directorului arată dacă o companie are șanse să funcționeze eficient sau nu. Cu un consiliu slab, nicio companie nu va performa. Datele statistice și practicile altor țări confirmă acest lucru.
Învățăm acum împreună cu toată lumea că, pentru ca o companie de stat să funcționeze, calitatea guvernanței și a managementului este esențială. Aceasta este cheia succesului restructurării și a eficientizării activității”, a punctat Gheorghiu.
TAROM va continua și Metrorex va rămâne subvenționată, cu reforme pentru eficiență
Oana Gheorghiu a explicat că planul de restructurare al TAROM, aprobat de Comisia Europeană, nu a fost pus în practică complet. Planul includea și înnoirea flotei de avioane și se încheie la sfârșitul acestui an. Ea a spus că analiza AMEPIP va stabili pașii următori și că TAROM nu va fi închisă.
Vicepremierul a mai precizat că TAROM are nevoie de un partener care să o ajute să devină performantă, posibil printr-un parteneriat public-privat sau cu un alt operator. Statul a încercat deja mai multe soluții, dar dacă nu se fac schimbări, compania riscă să dispară. Scopul este ca TAROM să continue să funcționeze.
În ceea ce privește Metrorex, Gheorghiu a spus că este o companie strategică și va rămâne subvenționată, pentru că serviciile publice de metrou nu pot fi autosustenabile. Totuși, autoritățile vor analiza cât din cheltuieli este acoperit de subvenții și vor căuta modalități de a crește veniturile proprii, prin investiții în infrastructură și digitalizare. Vicepremierul a subliniat că reforma trebuie să aducă mai multă eficiență și condiții mai bune de muncă pentru angajați, fără să afecteze serviciile publice.
„Cred că TAROM are nevoie de un partener care să ajute compania să facă performanță, posibil printr-un parteneriat public-privat sau cu un alt operator. Statul român a tot încercat diverse soluții, dar dacă nu schimbăm nimic, compania riscă să dispară. Ne dorim ca TAROM să reziste”, a încheiat Gheorghiu.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





