Uniunea Salvaţi România (USR) a anunţat că a depus, miercuri, o solicitare de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă privind ”subminarea intereselor economice şi strategice ale României” prin adoptarea OUG 114. Anunţul a fost făcut de liderul USR, Cristina Prună.

„USR, alături de PMP şi deputaţi neafiliaţi, a depus la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor o cerere de constituire a unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la subminarea intereselor economice şi strategice ale României prin adoptarea OUG 114/2018. USR consideră că se impune o anchetă parlamentară ţinând cont de caracterul excepţional şi de impactul economico-social al măsurilor reglementare de OUG nr. 114/2018, de pericolul iminent al distorsionării pieţei de electricitate şi de gaze naturale, fapt evidenţiat şi de notificarea pe care Comisia Europeană a adresat-o Guvernului României în data de 7 martie 2019. Considerăm că OUG 114 poate avea consecinţe nefaste asupra securităţii energetice a ţării”, a declarat Prună.

Vești proaste pentru milionarul Ioan Niculae. Ce trebuie să facă pentru a primi gaz ieftin 

Aceasta a adăugat că preţurile la consumatorii de gaze nu sunt plafonate, ci doar la producător.

„În plus, prin ordinul ANRE de săptămâna trecută, vedem că Ioan Niculae este cel care beneficiază de pe urma acestei plafonări la gaze la 68 de lei MWh, 25% din producţia internă mergând către combinatele domnului Ioan Niculae. Credem că a fost o ordonanţă dată cu dedicaţie, care nu a ţinut cont de niciun fel de practici concurenţiale, nu s-a dat în interesul consumatorilor, doar în interesul unor oameni foarte apropiaţi de PSD şi ALDE”, a mai explicat aceasta.

Prună a mai spus că această măsura a plafonării preţului la gaze naturale a blocat cea mai mare investiţie în producţia de gaze naturale din Marea Neagră şi a atras declanşarea procedurii de infringement din partea Comisia Europeană.

Cum se joacă Ministerul de Finanţe cu companiile din energie. Ce le pregăteşte acum 

„USR consideră că se impune ca o comisie parlamentară să stabilească, printre altele, circumstanţele care au determinat Guvernul să adopte OUG 114/2018 şi modul în care actul normativ a influenţat piaţa de gaze naturale şi de energie electrică, dar şi considerentele în baza cărora a fost luată decizia sprijinirii pe criterii politice a unor consumatori non-casnici de gaze naturale în detrimentul altora”, a arătat Prună.

Prună a adăugat că liberalii de la PNL au ales să nu voteze această iniţiativă.

Te-ar putea interesa și: