ONU arată o scădere fără precedent a speranței de viață și proiectează
un vârf al populației înainte de sfârșitul secolului

Raportul demografic al ONU lansat luni (11 iulie) și-a îndeplinit rolul de a dezvălui modul în care COVID a afectat dinamica populației. Nimeni nu credea că nu va avea un anume impact, dar toată lumea se aștepta să cunoască dimensiunea sa.

Speranța medie de viață la nivel global a scăzut de la 72,8 ani în 2019, la 71 în 2021, sau cu 1,8 ani mai puțin în această perioadă. Aceasta este prima încetinire într-un răstimp de cinci decenii.

Dacă declinul general atestă gravitatea pandemiei, media ascunde diferențe între țări. Brazilia, de exemplu, a cunoscut o reducere mai mare, de la 75,3 ani, la 72,8 (o scădere de 2,5 ani) — rezultat care are drept factor decisiv neglijența lui Jair Bolsonaro (PL).

Tendința de longevitate ar trebui să își revină

Din fericire, potrivit ONU, tendințele de longevitate ar trebui să-și revină în toate țările până în 2025, în funcție, printre altele, de indicele de acoperire a vaccinării – domeniu în care, în ciuda lui Bolsonaro, Brazilia se descurcă bine în termeni comparativi.

Aceasta nu înseamnă, însă, că panorama întrezărită de ONU este plină de recompense; proiecțiile pentru viitor, principalul obiectiv al studiului, merg pe frânghia în care previziunile demografice au fost echilibrate de mai bine de 200 de ani, scrie Folha.

În ochii optimiştilor va dobândi întâietate faptul că noul vârf calculat pentru populaţia mondială este de 10,4 miliarde de oameni, mai puţin decât cele aproape 11 miliarde estimate anterior. Nu doar pandemia, ci și războiul din Ucraina contribuie la acest fapt.

Mai puțini locuitori pe o planetă aflată în criză de mediu poate fi o veste bună, dar creșterea va rămâne ridicată în țările sărace, precum Republica Democrată Congo, Egiptul, Etiopia, Nigeria, Tanzania, Pakistanul, Filipinele și India – care, apropo, ar trebui să devanseze China ca cea mai populată ţară din lume chiar din 2023.

Sunt necesare politici adecvate

Toată lumea va avea ocazia să profite de creşterea numărului de tineri apţi de muncă, dar dacă nu se adoptă politici publice adecvate, nu vor ajunge decât la consecințele negative ale schimbării populaționale.

Așa s-a întâmplat în Brazilia. Pe cale de a fi depășită de Nigeria în clasamentul celor mai mari populații, țara încă nu a reușit să se pregătească pentru profilul său de îmbătrânire și va tinde să sufere din cauza provocărilor pentru sistemele de sănătate și asigurări sociale.

În acest caz, nu există niciun mister: responsabilitatea revine tuturor guvernanţilor care, concentraţi doar asupra termenului scurt, au neglijat proiecțiile de viitor.