OMV Petrom construiește un nou sistem de stocare a energiei în România. Va avea o capacitate de 40 MWh
SURSA FOTO: Facebook, OMV Petrom
OMV Petrom și compania românească Simtel Team au semnat un contract pentru proiectarea și construirea unui sistem de stocare a energiei în baterii la parcul fotovoltaic Ișalnița, din județul Dolj. Noua instalație va avea o capacitate instalată de 20 MW și va putea stoca 40 MWh de energie, iar lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ șapte luni.
OMV Petrom și Simtel Team au semnat contractul
Contractul de tip EPC, care include proiectarea, achiziția echipamentelor și construcția sistemului, a fost anunțat vineri de OMV Petrom printr-un comunicat transmis Bursei de Valori București.
Sistemul BESS va fi amplasat în cadrul parcului fotovoltaic Ișalnița, unde lucrările de construcție sunt deja în desfășurare.
Potrivit companiei, bateria va putea stoca energia electrică produsă în perioadele în care producția din surse regenerabile este ridicată și o va putea pune la dispoziție atunci când cererea de electricitate crește.
În acest fel, sistemul poate contribui atât la integrarea mai eficientă a energiei regenerabile, cât și la stabilitatea rețelei electrice.
„Prin proiectele de stocare a energiei ne consolidăm portofoliul de electricitate şi contribuim la dezvoltarea sistemului energetic al viitorului. Stocarea energiei permite o flexibilitate mai mare, îmbunătăţeşte integrarea producţiei din surse regenerabile şi contribuie la o reţea electrică mai rezilientă”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Gaze şi Energie.
Parcul fotovoltaic Ișalnița va avea o capacitate de aproximativ 89 MWp
Parcul fotovoltaic în care va fi integrată instalația de stocare va avea o capacitate instalată de aproximativ 89 MWp.
Estimările companiei indică o producție anuală de aproximativ 130 GWh de energie electrică din surse regenerabile.
Sistemul de baterii va avea o capacitate instalată de 20 MW și o capacitate de stocare de 40 MWh. Construcția acestuia este estimată să dureze aproximativ șapte luni de la semnarea contractului.
Peste 1.200 MW de capacități regenerabile sunt în construcție
OMV Petrom își extinde în prezent portofoliul de producție și stocare a energiei electrice. Compania operează centrala electrică de la Brazi, cu o capacitate de 860 MW, și are, împreună cu partenerii, peste 1.200 MW de capacități regenerabile aflate în construcție.
Portofoliul include și proiecte de stocare a energiei dezvoltate în România și Bulgaria. Printre acestea se află proiectul Gabare din Bulgaria, care prevede o capacitate de stocare de aproximativ 600 MWh.
OMV Petrom este un producător integrat de energie din Europa de Sud-Est. În 2025, producția anuală de țiței și gaze la nivelul grupului a fost de aproximativ 38 de milioane bep. Compania dispune de o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone anual și operează aproximativ 780 de benzinării în România și în țările învecinate, sub mărcile OMV și Petrom.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.