OMS: Mortalitatea, în creștere în Europa! Țările care relaxează restricțiile să ia măsuri pentru a evita un al doilea val
Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția țărilor care au decis să relaxeze măsurile de restricție contra pandemiei de COVID-19 să implementeze măsuri pentru a nu se ajunge la un al doilea val al virusului. Avertismentul vine în condițiile în care numărul deceselor din cauza noului coronavirus au crescut.
Katie Smallwood, reprezentantă a Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat că ţări precum Germania, Elveţia şi altele care relaxează restricţiile, inclusiv asupra barurilor, cluburilor şi altor locuri de socializare, trebuie să aibă mai întâi sisteme solide de detectare, de testare şi de monitorizare, pentru a putea să prevină un potenţial „al doilea val” epidemic, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
„Am văzut foarte clar că vârful mortalităţii suplimentare corespunde în respectivele ţări cu vârful transmiterii COVID-19”, a declarat ea presei.
„Acest lucru este un bun indiciu că o proporţie semnificativă din numărul suplimentar de decese este legată şi cauzată de COVID-19”, a mai spus reprezentanta OMS.
Un număr de aproximativ 159.000 de decese suplimentare faţă de cât ar fi fost de aşteptat în mod obişnuit a fost înregistrat de la începutul lunii martie în 24 de ţări europene, a declarat joi un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a spus că o „proporţie semnificativă” a creşterii este legată de COVID-19.
Până acum, peste două milioane de persoane din Europa s-au infectat cu noul coronavirus, în creştere cu 15% în ultimele două săptămâni, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în Rusia, Turcia, Belarus şi Marea Britanie, au spus oficiali ai OMS din Europa, într-o videoconferinţă. Peste 175.000 de persoane au murit.
Deşi datele pentru decesele suplimentare iau în considerare toate cauzele mortalităţii, Katie Smallwood, reprezentantă a OMS pentru situaţii de urgenţă, a spus că perioada în care s-au înregistrat, când mii de persoane au murit la terapie intensivă în locuri din nordul Italiei, Franţa, Spania şi Marea Britanie, indică impactul letal al COVID-19.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





