Olt: O asistentă cu COVID-19 a decedat

Olt: O asistentă cu COVID-19 a decedat
Publicat de Iulian Luca la 26 octombrie 2020, 22:35

Epidemia de coronavirus se răspândește rapid și printre cadrele medicale din România și a luat o nouă viață. Întreaga secție de Medicină internă spitalului Orășenesc Balș a fost închisă după ce șapte cadre medicale au fost testate pozitiv și o asistentă infectată a murit azi.

Activitatea din Secţia Medicină internă a Spitalului Orăşenesc Balş, unde erau îngrijiţi şi pacienţi cu COVID-19, a fost suspendată pentru o săptămână, după ce şapte angajaţi din această secţie au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2, iar una dintre asistentele infectate a murit, a declarat luni, pentru Agerpres, managerul unităţii medicale, Carmen Daniela Grigoriu.

„În spital sunt şapte angajaţi infectaţi, toţi de la Secţia medicală, asistenţi şi infirmieri. De astăzi am obţinut de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru o săptămână, suspendarea activităţii secţiei Medicină inernă, unde au fost trataţi pacienţii COVID. Se face dezinfecţie completă şi nu se mai internează nimic”, a precizat Grigoriu.

În această secţie erau internaţi 11 pacienţi, dintre care trei au fost transferaţi către alte unităţi medicale şi opt vor fi externaţi cu izolare la domiciliu şi monitorizare prin medicul de familie.

În perioada în care activitatea Secţiei medicale de la Spitalul Balş va fi suspendată, pacienţii care vor necesita internare în această secţie vor fi direcţionaţi către alte spitale din zonă.

Peste 3.000 de cazuri confirmate în Olt

Luni dimineaţa, o asistentă de 47 de ani de la Spitalul Balş, care lucra în Secţia Medicină internă, a decedat la Spitalul Municipal Caracal. Un alt angajat din aceeaşi secţie, de asemenea testat pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2, o infirmieră, este la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

În judeţul Olt, de la începutul pandemiei au fost confirmate 3.145 de cazuri de COVID-19, luni fiind raportate 38 de cazuri noi de îmbolnăvire.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.